Pentru prevenirea apariţiei îmbolnăvirilor la om în urma consumului de alimente în perioada Sărbătorilor de iarnă, precum şi în scopul prevenirii răspândirii pestei porcine africane, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Olt a intensificat controalele sanitare veterinare în vederea verificării condiţiilor de igienă în care sunt produse, depozitate, transportate şi valorificate carnea de porc şi alte alimente de origine animală şi nonanimală destinate consumului uman. Mai multe unități de alimentație publică, magazine alimentare și baruri au fost amendate. Carnea și produsele din carne provenite de la porcii sacrificați în gospodăriile populației sunt interzise a fi comercializate, reamintesc inspectorii DSVSA Olt. Inspectorii sanitari deja au aplicat sancțiuni unor persoane care încercau să vândă carne de porc de la animalele sacrificate acasă.
În perioada 29 noiembrie – 8 decembrie 2022, inspectori din cadrul DSVSA Olt au efectuat 58 de controale oficiale, care au urmărit modul în care operatorii din sectorul alimentar autorizaţi/înregistraţi sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor respectă condiţiile referitoare la procesarea alimentelor de origine animală (carne, lapte, produse lactate, peste, oua) şi nonanimală (produse de panificaţie şi patiserie, legume-fructe), asigurarea trasabilităţii acestora, condiţiile de ambalare, transportul, depozitarea şi comercializarea acestora către consumatorul final. Au fost inclusiv controale în târguri și în trafic împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean și Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt.
„Au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale conform H.G. 984/2005, cu modificările și completările ulterioare, în valoare de 13600 lei și 5 avertismente conform O.G. 2/2001, la unități de alimentație publică, magazine alimentare, baruri, pentru:
supraaglomerare în depozite și nerespectarea compatibilității produselor la depozitare;
manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor sanitare veterinare de igienă;
neverificarea stării de sănătate a personalului ;
lipsă monitorizare temperature pentru spațiile cu regim termic controlat ;
conditii de igiena necorespunzătoare ;
nu se respectă frecvența recoltării probelor conform programului de autocontrol;
desfășurarea activității fără a deține înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor”, se arată într-un comunicat al DSVSA Olt.
Au fost luate măsuri pentru a interzice comercializarea produselor și a alimentelor în spații improvizate, nesupuse controlului sanitar veterinar sau în sistem de vânzare stradal, la solicitarea altor instituții abilitate.
DSVSA Olt recomandă consumatorilor să se aprovizioneze cu produse alimentare, carne de porc şi produse din carne de porc numai din unităţi autorizate/înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, astfel având certitudinea că, atât carnea cât şi alte produse de origine animală sau non-animală au fost supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi nu constituie un pericol pentru sănătatea publică .
După cumpărare, în cel mai scurt timp posibil, alimentele de origine animală se introduc în frigider unde se păstrează astfel: carnea refrigerată, laptele, produsele din lapte şi ouăle la o temperatura de refrigerare de preferinţă între 0˚C+4˚C şi separat în funcţie de categoria de produs, iar carnea congelată la o temperatură cât mai scazută, respectiv sub -12˚C.
Sacrificarea porcului din gospodărie şi consumarea acestuia în familie, fără controlul sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului şi a salubrităţii cărnii obţinute, poate avea consecinţe grave asupra sanatatii umane.
La nivelul celor cinci circumscripții sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale de pe raza județului Olt, respectiv cele din Slatina (în cadrul Pieței Agroalimentare Zahana și Pieței Agroalimentare Frații Buzești), din Caracal, Corabia, Balș și Drăgănești Olt, în perioada 01.12.-08.12.2022 s–au efectuat un numar de 83 examene trichineloscopice . Nu au fost probe pozitive .
Carnea și produsele din carne provenite de la porcii sacrificați în gospodăriile populației sunt interzise a fi comercializate, reamintesc inspectorii sanitar veterinari.
„În perioada 14.11 – 08.12.2022 au fost realizate 6 controale care au urmărit verificarea vânzării de suine menționate în anunțuri on-line și au fost aplicate 3 avertismente, conform O.G. 2/2001 și 2 sancțiuni contravenționale conform H.G. 984/2005, cu modificările și completările ulterioare, în valoare de 2700 lei”, precizează sursa citată.
De asemenea, este interzisă comercializarea porcilor, cărnii și produselor din carne provenite din zonele de restricție, ca urmare a evoluției virusului Pestei Porcine Africane (PPA).
„Există un risc major de îmbolnăvire la care se expun persoanele care cumpără şi consumă carne de porc a cărei origine nu este cunoscută, provenită din tăieri clandestine sau care nu a fost supusă controlului sanitar veterinar (inclusiv examenul pentru identificarea Trichinella spp.).
Recomandăm, încă o dată celor care sacrifică porci în mod tradiţional să se adreseze medicilor veterinari pentru efectuarea examenului trichineloscopic”, se mai arată în comunicatul DSVSA Olt.
În cazul în care constată nereguli care ar putea pune în pericol sănătatea publică, consumatorii sunt rugaţi să sune la telefonul 0372735838; fax 0249416726 – DSVSA Olt.
Citeste mai mult