Universitatea de Vest din Timișoara vine cu clarificări cu privire la motivele care au stat la baza invitării lui Alexandru Bălan la masa rotundă „Parcursul pro-european al Republicii Moldova”.
Vă reamintim, Alexandru Bălan, fost adjunct al șefului Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, a fost reținut luni pe Aeroportul Internațional din Timișoara. Procurorii DIICOT îl acuză că ar fi transmis informații secrete către agenți ai serviciilor din Belarus, în urma unor întâlniri desfășurate în perioada 2024–2025 la Budapesta. După reținere, Bălan a fost dus la București pentru audieri.
Bălan ar fi trebuit să participe, marți, la UVT, în calitate de expert în securitate, la masa rotundă „Parcursul pro-european al Republicii Moldova”, organizată de Facultatea de Științe ale Guvernării și Comunicării.
„Invitația de participare la dezbaterea organizată la UVT a fost adresată expertului public Alexandru Bălan din partea Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării, în baza notorietății lui publice și în baza orientării publice pro-europene. Evident, nu avem nicio implicare în afaceri ilicite care privesc interesele de securitate, mai mult sau mai puțin deschise, noi suntem interesați de dezbaterile publice, în care sunt implicați experții. Restul relatărilor recente din presă fac referire la o acțiune de intelligence și la o acțiune a justiției internaționale, prin mandatul Eurojust, care este imperativ. Instituțiile române sunt în cunoștință de cauză, cu siguranță. Alte lucruri nu sunt de comentat cu privire la cazul particular al acestui invitat.”, au transmis reprezentanții Universității de Vest Timișoara.
Rectorul UVT, Marilen Pirtea, nu participă la dezbaterea de la ICAM. Sunt prezenți Igor Șarov, rectorul Universității de Stat din Moldova, Iulian Chifu (expert și analist politică externă), iar discuția este moderată de Alexandru Jădăneanț, decanul Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării.
Citeste mai mult