USR Brașov își menține susținerea pentru Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale. USR Brașov a anunțat că își reafirmă susținerea pentru candidatul independent Nicușor Dan în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
Membrii formațiunii politice consideră că nu este necesară reînscrierea lui Nicușor Dan în partid, mai ales având în vedere speranța că acesta va câștiga alegerile din 18 mai și va ocupa funcția de președinte, care nu permite afilierea politică.
„E datoria fiecăruia dintre noi să-l susținem pe Nicușor Dan, nu ca membru de partid, ci ca români care ne dorim o schimbare în sensul decenței, al corectitudinii și a unei Românii pro-europene. Nu avem altă șansă și avem o mare șansă, avându-l pe Nicușor Dan în turul II. De altfel, în cadrul USR, dar și public, am exprimat îngrijorări cu privire la riscul de a nu avea o astfel de opțiune. Cred că avem cea mai bună opțiune acum, pentru președinte al României și datoria noastră în următoarele săptămâni va fi să convingem cât mai mulți dintre români că asta este calea”, a declarat deputatul Allen Coliban.
În primul tur al alegerilor prezidențiale, George Simion (AUR) a obținut 40,96% din voturi, calificându-se în turul doi alături de Nicușor Dan (independent), care a obținut 20,99%. Crin Antonescu (PSD-PNL-UDMR) a ratat la limită calificarea, cu 20,07% din voturi. Victor Ponta (independent) și Elena Lasconi (candidatul abandonat de USR) au obținut 13,05%, respectiv 2,68% din voturi.
Articolul USR Brașov își menține susținerea pentru Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult