Un bărbat de 50 de ani a fost prins de polițiști pe o stradă din Timișoara, după ce a lovit o mașină cu mopedul și a fugit de la locul accidentului. În urma verificărilor, s-a constatat că nu are permis de conducere.
Un accident rutier soldat cu pagube materiale a avut loc sâmbătă seară, în jurul orei 19.15, la intersecția străzilor Chișoda cu Victor Hugo din Timișoara. În eveniment au fost implicate un autoturism și un moped.
După impact, conducătorul mopedului a părăsit locul accidentului. Un echipaj de poliție de la Secția 3, care se afla în zonă, a observat situația și a pornit în urmărirea acestuia. Fugarul a fost prins la scurt timp, pe strada Arhitect Victor Vlad, și imobilizat de polițiști.
„În urma verificărilor efectuate s-a constatat că este vorba de un bărbat, în vârstă de 50 de ani, care nu deține permis de conducere.”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Pe numele bărbatului a fost deschis dosar penal pentru conducerea unui autovehicul fără permis.
Citeste mai mult