FOTO: ARHIVA
Sâmbătă, polițiști din cadrul Poliției Orașului Victoria au încercat să oprescă în trafic, pentru control, un autoturism ce se deplasa pe strada 1 Decembrie 1918 din orașul Victoria, județul Brașov. Șoferul și-a văzut de treabă și și-a continuat deplasarea iar polițiștii sărit în mașina și au început urmărirea cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune. În cele din urmă, conducătorul auto a abandonat mașina și a dispărut. În urma cercetărilor, polițiștii au identificat șoferul indisciplinat ca fiind un bărbat, în vârstă de 39 ani, din orașul Victoria, județul Brașov, persoană, care la data de 7 august 2022, fusese depistată de către polițiști conducând un autovehicul în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice- la testarea din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul fiind 0,98 mg/l alcool pur. Duminică , conducătorul auto a fost depistat, iar în baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
Citeste mai mult