Intoxicație într-un supermarket din Brașov, marți, aproximativ 35 de persoane fiind evacuate.
UPDATE – Poliția Brașov a anunțat că la data de 6 mai, în jurul orei 15:00, polițiștii din cadrul Secției 2 de Poliție Brașov au fost sesizați cu privire la faptul că în incinta unei unități comerciale de pe strada Alexandru Ioan Cuza, din municipiul Brașov, două persoane acuză stări de rău. În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă, sens în care două persoane au beneficiat de îngrijiri medicale de specialitate.
În prezent polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor care au dus la producere acestui incident, urmând a fi dispuse măsuri în consecință.
Știrea inițială – Intoxicație într-un supermarket din Brașov, marți, aproximativ 35 de persoane fiind evacuate, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgenţă (ISU) al judeţului Brașov. La fața locului au fost trimise de urgență următoarele forțe de intervenție: un echipaj SMURD, două ambulanțe SAJ, o autospecială CBRN (intervenții în medii cu risc chimic, biologic, radiologic și nuclear), precum și un echipaj de stingere cu apă și spumă.
Aproximativ 35 de persoane au fost evacuate preventiv din incinta magazinului. În acest moment, toate persoanele au fost evacuate în siguranță. Personalul medical evaluează starea de sănătate a celor afectați, iar două persoane beneficiază de îngrijiri medicale de specialitate la fața locului.
Articolul UPDATE / Intoxicație într-un supermarket din Brașov: Aproximativ 35 de persoane au fost evacuate apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult