Al doilea caz de lepră în România a fost confirmat, vineri, la Cluj-Napoca, iar alte două femei sunt în evaluare pentru aceeași boală.
UPDATE – Vineri a fost confirmat al doilea caz de lepră în Cluj-Napoca, la sora primei femei confirmate cu această boală. Alte două colege de-ale acestora sunt evaluate pentru aceeași suspiciune. Potrivit digi24.ro, cele două surori au călătorit în luna septembrie în Asia, la mama lor, care avea această boală infecțioasă. Ele ar fi contactat boala în perioada petrecută acolo, înainte de a reveni în România.
Știrea inițială – După 40 de ani, în România a fost identificat primul caz de lepră, la Cluj, a anunțat joi, 11 decembrie, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, informează Monitorul de Cluj.
Alexandru Rogobete a anunțat că a fost confirmat un caz de lepră, la Cluj-Napoca, dar și că alte trei persoane sunt susceptibile. Potrivit informațiilor oferite de ministrul Sănătății, este vorba despre patru femei originare din Indonezia, care lucrează ca maseuze la un salon.
Pacientele au vârste cuprinse între 21 și 25 de ani și s-au prezentat în 26 noiembrie la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Cluj prezentând simptome acestei boli, cunoscute și ca „boala Hansen”.
Ministerul Sǎnǎtǎții, prin DSP, a dispus suspendarea activității salonului până la finalizarea anchetei epidemiologice.
„Lepra este o boală cu evoluție lentă și contagiozitate redusă. Transmiterea necesită expunere prelungită. Boala NU se transmite prin: strângerea mâinii, îmbrățișare, călătorii în mijloacele de transport în comun, proximitate scurtă, folosirea spațiilor comune.
Ca ministru al Sănătății, am dispus: intensificarea supravegherii epidemiologice, extinderea testării contacților, evaluarea condițiilor de muncă și locuire ale angajaților străini, solicitarea de asistență internațională din partea OMS și ECDC, pentru validarea protocoalelor de diagnostic și tratament și pentru sprijin în monitorizarea epidemiologică.
Riscul pentru populația generală rămâne scăzut, iar situația este gestionată cu maximă responsabilitate.
Inspecția Sanitară de Stat din cadrul Ministerului Sănătății va monitoriza zilnic această situație, în coordonare cu echipele locale și naționale de sănătate publică”, a transmis Alexandru Rogobete, într-o postare pe Facebook.
În România, ultimul caz de lepră a fost diagnosticat în 1981. La nivel european, cazurile sunt sporadice, majoritatea la persoane care provin din zone endemice din Asia, Africa sau America Latină.
Articolul UPDATE / Două cazuri de lepră au fost confirmate la Cluj apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult