„Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare din această iarnă. Astfel, adversarii “alb-negrilor”, care începând de luni vor efectua un semi-cantonament centralizat la Stadionul “Cetate”, timp de 12 zile, cu două antrenamente zilnice, sunt Aurul Brad (12 februarie în deplasare, 16 februarie pe teren propriu), Voința Stremț (19 februarie), Inter Sibiu (5 martie, deplasare, ultima repetiție), plus o dublă cu Jiul Petroșani (date nestabilite, a căzut jocul cu Viitorul Sântimbru).
În privința plecărilor din efectiv, s-au mai conturat alte 3 despărțiri: Pocol (trebuie să semneze rezilierea, a susținut probe la Someșul Dej), Cl. Morariu (revenit la FC Avrig, de unde a fost împrumutat 6 luni) și R. Mocanu (Dacia Unirea Brăila, redirecționat de Concordia Chiajna, după ce s-a pregătit o perioadă cu Astra Giurgiu).
Cu un lot extrem de tânăr, fotbaliști precum N. Itu, C. Dănilă, Jurj, Oneț, Sebaș, Al. Capătă, M. Cristea, C. Ursu (n. 2003) sau D. Marcu, promovați de la formația juniorilor A1, pregătită de Robert Sicoe, dar și 6 jucători aflați în probe, Unirea Alba Iulia încearcă ca până în 10 februarie să își cristalizeze în linii mari lotul pentru sezonul de primăvară. Mutările, respectiv venirea jucătorilor cu experiență, depind de rezolvarea problemei financiare, în condițiile în care plecarea lui Nicolae Stanciu în China reprezintă o mare gură de oxigen.
The post Unirea Alba Iulia și-a stabilt programul meciurilor pe care le va disputa în perioada de pegătire first appeared on albaiuliainfo.ro.
Sursa: www.albaiuliainfo.ro