Unde va fi înmormântat fostul președinte Ion Iliescu.
Fostul președinte Ion Iliescu va fi înmormântat joi, în aceeași zi în care Guvernul a decis să declare zi de doliu național
Mâine, sicriul cu corpul neînsuflețit al lui Ion Iliescu va fi depus în Sala Unirii de la Cotroceni. Aici va avea loc și priveghiul, la care pot participa un număr restrîns de persoane. Și tot aici se vor prezenta și omagiile de la ambasade.
Ion Iliescu va avea funeralii de stat, în calitatea sa de fost președinte al României. Este primul fost șef de stat pentru care este organizată o astfel de ceremonie.
Potrivit legii, funeraliile de stat sunt ceremonii oficiale organizate de Guvern în cazul decesului Preşedintelui României şi al foştilor şefi de stat ai României și includ onoruri militare. Această ceremonie va respecta reguli stricte de protocol.
Despre locul în are va fi înmormântat există încă discuții. Apropiații spun că fostul președinte al României, Ion Iliescu și-a ales cu mult timp în urmă locul de veci. La Cimitirul Sfânta Vineri din București, într-un cavou de marmură neagră, unde de altfel va fi înmormântată și soția sa, Nina, atunci când va veni momentul.
Monumentul funerar nu are o cruce creștină. În acest loc de veci se află deja îngropate alte persoane din familia Iliescu.
Alte surse spun că Ion Iliescu va fi înmormânt cu onoruri militare în Cimitirul Ghencea.
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a murit marți, 5 august, la vârsta de 95 de ani. A condus țara în intervalele 1990-1992, 1992–1996 și 2000–2004. Fostul șef al statului suferea de cancer pulmonar.
Articolul Unde va fi înmormântat fostul președinte Ion Iliescu apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult