Ceea ce trebuia să fie o călătorie de sub trei ore s-a transformat într-un adevărat chin pentru de 32 de ore pentru pasagerii zborului Condor DE1234, care a decolat pe 24 mai din Zurich, Elveția, cu destinația Heraklion, Creta. La bord se aflau 137 de pasageri și șase membri ai echipajului.
Potrivit unui reprezentant al companiei aeriene Condor, condițiile meteorologice extreme au făcut imposibilă aterizarea în Heraklion.
„Din cauza vânturilor puternice, decolările și aterizările pe aeroportul Heraklion au fost posibile doar în condiții limitate”, a transmis Condor într-un comunicat, citat de Stirpesurse.
În ciuda mai multor încercări de aterizare, avionul nu a putut ajunge la destinație. Aeronava a survolat de mai multe ori coasta Cretei, înainte de a se îndrepta spre Atena. În total, zborul a avut patru opriri: două în Atena, una în insula Kos și o escală de noapte în Salonic, conform People.
„În ciuda mai multor încercări de aterizare în Heraklion, zborul nu a putut fi operat conform planului și a fost deviat de mai multe ori, inclusiv cu o oprire peste noapte la Salonic, înainte de a se întoarce în final la Zurich”, a confirmat compania aeriană.
În timpul acestei călătorii prelungite, echipajul a oferit băuturi și gustări pasagerilor. Totuși, conform publicației Metro, unii pasageri s-au plâns că alimentele au fost insuficiente, iar câțiva au vomitat în timpul uneia dintre tentativele de aterizare. De asemenea, unii dintre călători au susținut că au fost nevoiți să își plătească singuri cazarea.
Citeşte şi: O maşină cu doi pasageri a căzut în gol de la patru metri, de pe un pod
Citeste mai mult