Un tânăr de 26 de ani din Feldru a fost plasat sub control judiciar timp de 60 de zile după ce a folosit banii unei femei pentru a accesa jocuri de noroc online. Acesta a reușit să acceseze aplicația de banking a femeii de pe telefon și a efecturat mai mutle tranzacții.
„La data de 18 noiembrie a.c., un bărbat de 26 de ani din Feldru, bănuit de comiterea infracțiunilor de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesul ilegal la un sistem informatic a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile în urma reținerii efectuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale.
În cadrul probatoriului administrat de către polițiști a reieșit faptul că în data de 14 octombrie a.c., tânărul de 26 de ani ar fi accesat în mod ilegal un telefon mobil aparținând unei femei, apoi prin intermediul unei aplicații de online banking ar fi efectuat 26 de tranzacții frauduloase către o platformă de jocuri de noroc online, cauzând un prejudiciu total în valoare de 1866 lei.
Față de tânăr, la data de 17 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au luată măsura reținerii pe o durată de 24 ore, fiind ulterior prezentat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, care a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului“, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.The post Un tânăr din Feldru a furat banii unei femei și i-a folosit la jocuri de noroc online first appeared on ObservatorBN.
Citeste mai mult