În cadrul acțiunilor organizate de polițiștii din Olt în ultimele 24 de ore, oamenii legii au depistat mai multe nereguli pe județele din județ. Printre acestea se numără cazuri de șoferi băuți sau drogați la volan.
Chiar în Slatina au fost depistate, noaptea trecută.
Astfel, în jurul orei 00:40, polițiștii din Slatina au oprit pentru control, pe strada Grădiște, un autoturism condus de un bărbat de 39 ani, din localitate.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, în jurul orei 01:50, polițiștii slătineni au oprit pentru control, pe strada Piața Ecaterina Teodoroiu, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din localitate.
Întrucât tânărul prezenta un comportament suspect, a fost testat cu aparatul drugtest, rezultând valori pozitive pentru T1C MDMA și T3C KET.
„Cei doi conducători auto au fost conduși la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea prelevării mostrelor biologice”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban.
Pe numele celor doi a fost întocmit câte un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Citeste mai mult