Un tânăr a ajuns în spital în urma unui scandal pe o stradă din satul Arini. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, constituit de polițiști pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și amenințare.
La data de 8 septembrie, în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara, au fost sesizați printr-un apel de urgență, de către un tânăr, cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa pe o stradă din satul Arini, comuna Măieruș, ar fi fost agresat fizic de către o altă persoană.
Imediat, polițiștii s-au deplasat la adresa indicată, unde au stabilit, în urma probelor administrate, că un bărbat de 36 de ani, pe fondul unui conflict mai vechi, ar fi folosit un obiect contondent și i-ar fi provocat leziuni tânărului pe care l-a întâlnit.
În urma incidentului, persoana vătămată a fost transportată la o unitate medicală, unde a beneficiat de îngrijiri de specialitate, iar după administrarea materialului probator, față de bărbatul agresiv, polițiștii au dispus măsura reținerii și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore.
Ulterior, după ce a fost prezentat de către procurorul de caz în fața judecătorului de drepturi și libertăți, pe numele bărbatului a fost emis un mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.
Articolul Un tânăr a ajuns în spital în urma unui scandal pe o stradă din satul Arini apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult