Un șofer care conducea sub influența alcoolului, depistat la Veneția de Jos. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rupea efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, după ce au identificat, la volanul unui autoturism, un bărbat care a consumat băuturi alcoolice.
La data de 11 mai, în jurul orei 19:30, în timp ce efectuau serviciul de monitorizare și control asupra traficului rutier, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rupea au oprit, pentru control, un autoturism, care circula în localitatea Veneția de Jos, din județul Brașov.
În cadrul verificărilor, după ce a fost identificat bărbatul de la volan, pentru că au observat indicii specifice, polițiștii l-au testat cu aparatul din dotare, iar rezultatul a indicat o valoare a alcoolemiei de 1,15 mg/l alcool pur în aerul respirat. În continuare, bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost recoltate mostre biologice, a căror analiză de specialitate va stabili, cu certitudine, valoarea alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, în cadrul căruia cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
Articolul Un șofer care conducea sub influența alcoolului, depistat la Veneția de Jos apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult