Lotul de cale ferată Lugoj – Timișoara este singurul din cele 4 ale tronsonului Caransebeș – Timișoara – Arad care va primi finanțarea din PNRR.
Potrivit Ministerului Transporturilor, celelalte trei loturi vor trece pe altă sursă de finanțare. Problema este stadiul mic al proiectelor. Dacă modernizarea pe Lugoj – Timișoara Est a trecut de 35%, în celelalte cazuri avansul este redus.
„În privința proiectelor care au fost excluse parțial sau total din PNRR, MTI subliniază că nu va fi returnată nicio sumă deja cheltuită. Astfel, România nu va rambursa cei 2,3 miliarde de euro investiți până în prezent în proiectele deja finalizate sau aflate în stadiu avansat de execuție. Printre acestea se numără: loturile 1, 3 și 4 din tronsonul CF Arad – Timișoara – Caransebeș. Toate aceste proiecte vor fi continuate și duse la bun sfârșit prin Programul Transport 2021–2027 sau din alte surse europene, convenite împreună cu Comisia Europeană”, a transmis Ministerul Transporturilor.
Din ultimele date obținute de la CFR Infrastructură Timișoara, lotul I Caransebeș – Lugoj are un stadiu de execuție de numai 1%, lotul 3 Timișoara Est – Ronaț Triaj de 16%, iar pe Ronaț Triaj – Arad avansul este tot de 16%.
Un alt proiect ce va primi finanțare 100% din PNRR este autostrada Lugoj – Deva (A1), secțiunile D și E (tunelurile de la Margina – Holdea), dă asigurări ministrul Transporturilor.
„Proiectele importante pentru România merg mai departe, cu finanțare europeană. Deciziile luate în dialog cu Comisia Europeană asigură predictibilitate și continuitate în investițiile din infrastructură, iar românii vor beneficia de ele, fără povara unei cofinanțări din bugetul național”, a transmis ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban.
Costul modernizării celor 3 loturi de cale ferată din Caransebeș -Timișoara – Arad care nu mai primesc finanțare din PNRR se ridică la aproximativ 6,7 miliarde de lei.
Citeste mai mult