Un polițist din Olt a devenit erou după ce, weekendul trecut, a salvat viața unui copil de patru ani.
Claudiu este ajutorul șefului de post din Vlădila, iar în acest weekend, aflat în timpul liber împreună cu soția și copilul său, în parcul „Constantin Poroineanu” din municipiul Caracal, a dat dovadă de curaj și spirit civic, salvând viața unui copil de aproximativ patru ani.
Observând un grup de persoane strânse în jurul micuțului, care era învinețit la față și nu mai respira, tânărul polițist a intervenit imediat: l-a așezat pe spate, i-a eliberat căile respiratorii, i-a aplicat insuflații și masaj cardiac, până când copilul și-a revenit. Ulterior, echipajul medical sosit la fața locului l-a preluat pentru îngrijiri de specialitate.
„Promptitudinea și cunoștințele de prim-ajutor ale lui Claudiu au făcut diferența dintre viață și moarte pentru acel copil.
Inspectoratul de Poliție Județean Olt îl felicită și îi mulțumește pentru modul exemplar în care a acționat. Gestul său demonstrează, încă o dată, că polițiștii sunt pregătiți să protejeze și să sprijine comunitatea, indiferent dacă se află sau nu în timpul serviciului”, transmite IPJ Olt.
Articolul Un polițist din Olt, erou după ce a salvat viața unui copil de patru ani/ FOTO apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult