Un tânăr de 26 de ani din Bârlad, care a venit la Spitalul Județean de Urgență Slatina cu arsuri la nivelul mâinilor, gâtului și feței, povestește cu lacrimi în ochi că „s-a născut a doua oară” și mulțumește cadrelor medicale pentru efortul depus în refacerea sa.
Pacientul a fost transferat la spitalul nostru prin mecanismul de transfer al pacientului critic cu arsuri (COSU), în stare gravă, și a fost tratat în Secția Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă. În câteva zile urmează dă fie externat, cu stare generală bună.
„Este vorba despre un pacient tânăr, de 26 de ani, venit, prin serviciul COSU, din Spitalul de Urgență Bârlad, prezentând arsuri prin flacără pe o suprafață corporală de aproximativ 15% la nivelul mâinilor, brațelor, gâtului și capului.
El a fost tratat corespunzător în serviciul nostru de Terapie Intensivă, unde a fost reechilibrat și pe această cale vreau să le mulțumesc colegilor din Terapie Intensivă, pentru că au făcut o treabă foarte bună. Pacientul a beneficiat și de programul de acțiuni prioritare în care suntem și noi integrați.
Pacientul a fost pansat zilnic în sala de operații, debridări multiple, s-a ajuns la o etapă chirurgicală unde a fost nevoie să recoltăm grefe de piele de la nivelul coapselor pentru a-i acoperi aceste arsuri cutanate pe o suprafață de aproximativ 10%. Am pus, deci, grefe, pacientul a evoluat foarte, foarte bine și în momentul de față el este foarte bine, vesel și mulțumit, astfel că, în două, trei zile sperăm să plece acasă”, a declarat dr. Ionuț-Alexandru Iancu, medicul șef al Secției Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă.
Dr. Ionut-Alexandru Iancu, medic șef al Secției Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă din Spitalul Slatina
Tânărul este foarte mulțumit de serviciile primite în spitalul din Slatina unde, spune el, „m-am născut a doua oară”.
„Față de cum am venit, cum eram atunci când am ajuns aici, sunt OK, sunt foarte bine. Personalul medical se comportă frumos cu pacienții, cu mine, adică și, din câte am văzut, și cu ceilalți. Te încurajează, «lasă că e bine, o să fie bine, arăți foarte bine», cu toate că tu… Eu nu m-am văzut până nu m-au desfăcut de tot, n-am avut curajul să mă văd, chiar mi-a fost teamă. Consider că m-am născut a doua oară”, spune tânărul pacient.
Tânărul de 26 de ani, tratat de medicii slătineni, își arată recunoștința pentru întregul personal medical cares-a ocupat de el
Spitalul Județean de Urgență Slatina este primul spital non-clinic inclus în programul Acțiuni Prioritate Arsuri, peste 30 de pacienți fiind tratați aici în trei luni.
„30, 35 de pacienți de pacienți au beneficiat până acum de tratamente corespunzătoare în cadrul programului Acțiuni Prioritare. Putem să ne comparăm cu centrele mari universitare, nu în totalitate, fiindcă nu putem trata arsuri majore, de peste peste 35-40% pe suprafața corporală, și arsuri de căi aeriene, dar cu arsurile medii și mici ne descurcăm foarte, foarte bine și pacienții tratați la noi au plecat, cu toții, mulțumiți”, a concluzionat medicul Ionuț-Alexandru Iancu.
Articolul Un pacient din Bârlad, cu arsuri la nivelul brațelor, gâtului și capului, spune că s-a „născut a doua oară” la Spitalul Slatina/ FOTO apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult