Fostul Consul Onorific al României în Țara Galilor, psiholog dr. Nistor Becia, originar din Dalboșeț, județul Caraș-Severin, a fost numit începând de astăzi, Locotenent Adjunct al Reprezentantului Majestății Sale, Doamna Louise Fleet CStJ JP, Lord-Locotenent al Comitatului West Glamorgan.
Aceasta reprezintă o funcție onorifică și este exercitată în sprijinul fiecărui Lord-Locotenent, ca reprezentant al Coroanei în comitatele Regatului Unit.
nistor becia lord
Nistor Becia se află printre puținii români care deține și un titlu MBE, fiind membru al „Ordinului Imperiului Britanic” (MBE), distincție conferită în luna noiembrie 2024.
Numele almăjanului a fost citat astfel pentru a doua oară în prestigiosul jurnal oficial al Guvernului britanic, The London Gazette. Publicarea informației în cel mai vechi ziar guvernamental al Marii Britanii, apărut neîntrerupt din anul 1665, reprezintă o recunoaștere de rang înalt, rezervată persoanelor ale căror contribuții au avut un impact deosebit asupra societății.
Context profesional și contribuții recunoscute
„Titlul de «Membru al Ordinului Imperiului Britanic» (MBE) mi-a fost conferit de Majestatea Sa Regele, ca o recunoaștere a activității mele în domeniul sănătății mintale, în special pentru coordonarea răspunsului inițial la criza refugiaților de război din Țara Galilor.
În acest context, am avut onoarea de a colabora direct cu Doamna Louise Fleet, actualul Lord-Locotenent, și de a observa modul în care Casa Regală britanică își asumă un rol activ în sprijinirea sănătății mintale, în promovarea coeziunii comunitare. Această relație profesională a evoluat, iar onoarea de a fi numit în funcția de Deputy Lieutenant de către Doamna Louise Fleet, în calitate de reprezentantă a Majestății Sale, reprezintă o oportunitate valoroasă de a contribui, printr-un cadru oficial, la promovarea unor inițiative cu impact pozitiv în domeniul sănătății mintale în comunitățile din Regatul Unit. Privesc cu responsabilitate și angajament către această demnitate și voi servi cu integritate și devotament în anii ce urmează” , menționează Nistor Becia.
Legătura cu România și activitatea internațională
„Deși îmi desfășor activitatea profesională în Regatul Unit, mențin o legătură constantă cu România. Până în prezent, am înființat filiala Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) în Marea Britanie, în cadrul căreia, în prezent sunt președinte onorific. În perioada 2024–2025, am ocupat funcția de Consul Onorific al României în Țara Galilor, timp în care am inițiat o serie de proiecte cu impact pozitiv pentru România și pentru comunitatea românească din Regatul Unit.
Recent, am lansat inițiativa «UK Diaspora for Health», un proiect ambițios care urmărește crearea și consolidarea de parteneriate sustenabile între profesioniștii români din diaspora și instituțiile medicale din România, contribuind astfel la ridicarea standardelor de practică, dezvoltarea profesională continuă și transferul de cunoștințe între sisteme. În paralel, am fost selectat în 2024 de către Guvernul Galez pentru a participa la un program de leadership de 12 luni, axat pe promovarea diversității în structurile de conducere ale sistemului de sănătate. În calitate de psiholog senior în cadrul NHS Wales, sunt implicat activ în proiecte de reformă a politicilor de sănătate mintală.”
Un mesaj pentru România
„Această numire nu este doar o realizare personală, ci și o dovadă a recunoașterii contribuției românilor în viața publică britanică. Este un mesaj puternic despre integrare, excelență profesională și apartenență. Sper ca în viitor să am ocazia de a mă întâlni și de a discuta direct cu noul Președinte al României – care a fost recent felicitat de Majestatea Sa, Regele Charles – despre oportunități de colaborare și despre modele de bună practică ce ar putea fi adaptate în sistemul românesc de sănătate.”
Citeste mai mult