Toate persoanele implicate în starea conflictuală din seara zilei de 09 aprilie a.c. au fost identificate. Un minor de 16 ani, din București, a fost reținut în cazul înjunghierii tânărului de 17 ani din Pitești, eveniment petrecut sâmbătă seară, în capitala Argeșului.
Minorul de 17 ani a fost înjunghiat în spate în timpul unui conflict petrecut, sâmbătă seară, în Pitești.
Din primele verificări s-a stabilit că doi minori de 17 ani ar fi avut un conflict spontan cu un grup de patru tineri, împrejurare în care unul dintre cei doi a fost înjunghiat în zona spatelui. Victima a fost transportată la spital.
În cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de omor, și loviri sau alte violențe în care procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș și polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș desfășoară cercetări.
„Toate persoanele implicate în starea conflictuală din seara zilei de 9 aprilie a.c. au fost identificate”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș, Florin Popa.
După administrarea probatoriului, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, față de un minor de 16 ani, din București, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, urmând să fie dispuse măsuri preventive.
Citeste mai mult