Într-o lume în care multe tradiții au rămas doar în arhive sau în amintirile bătrânilor, satul Budacu de Sus continuă să ducă mai departe un obicei străvechi, cu rădăcini precreștine: Momâiețele, un ritual practicat la început de an, menit să alunge răul și ghinionul și să deschidă simbolic un nou ciclu al vieții comunității.
În fiecare an, la 1 ianuarie, ulițele satului se umplu de personaje mascate, costume spectaculoase și zgomote puternice. Localnicii, în special tinerii, îmbracă măști cu trăsături exagerate, uneori înfricoșătoare, și pornesc prin sat într-o procesiune ritualică. Gesturile, sunetele și apariția lor nu sunt întâmplătoare: ele simbolizează confruntarea dintre vechi și nou, dintre forțele negative ale anului trecut și speranța unui început curat.
Acesta este un ritual precreștin, legat de credințele arhaice ale comunităților rurale, care vedeau trecerea dintre ani ca pe un moment vulnerabil, în care lumea trebuie „curățată”. Zgomotul, măștile și travestiul aveau rol apotropaic – de protecție – fiind considerate mijloace prin care spiritele rele sunt speriate și alungate.
Departe de a fi un simplu spectacol, plugușorul cu Momâiețe este un act colectiv, care întărește legăturile dintre membrii satului. Participarea este văzută ca o datorie simbolică față de comunitate și față de strămoși, iar transmiterea obiceiului din generație în generație reprezintă o formă de rezistență culturală într-un context modern tot mai uniformizat.
Citeste mai mult