Un individ le-a spus jandarmilor că intenționa să repare drumul, după ce a fost surprins în timp ce arunca deșeuri din construcții, au anunțat marți jandarmii brașoveni. Aflați în misiune în zona Valea Bozom din comuna Apața pentru prevenirea faptelor antisociale, jandarmii au surprins un bărbat în timp ce descărca o basculantă încărcată cu deșeuri rezultate din construcții.
Bărbatul și-a motivat gestul, spunându-le jandarmilor că intenția lui a fost să consolideze drumul și să încerce să oprească surparea acestuia, deși în zonă nu se desfășurau lucrări avizate în acest sens. Potrivit jandarmilor, oricât de bine motivat și argumentat a fost gestul acestuia, fapta reprezintă o contravenție conform prevederilor Legii 171/2010 și a fost sancționată ca atare. Mai exact pentru aruncarea / depozitarea în fondul forestier național de reziduri din construcții a primit o amendă în valoare de 10000 lei și a fost obligat să aducă terenul la starea inițială.
https://www.monitorulexpres.ro/wp-content/uploads/2025/08/WhatsApp-Video-2025-08-05-at-17.50.24.mp4
Jandarmii au mai transmis că acțiunile de prevenire și de descurajare a faptelor la regimul silvic vor continua în acea zonă.
Articolul Un individ le-a spus jandarmilor că intenționa să repare drumul, după ce a fost surprins în timp ce arunca deșeuri din construcții apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult