Un fost profesor din Slatina a fost găsit fără suflare în locuința sa, un apartament situat pe strada Teiului. Trupul acestuia era într-o stare avansată de putrefacție, potrivit agendavirtuală.ro. Polițiștii au deschis un dosar și efectuează cercetări pentru ucidere din culpă.
Este vorba de un fost profesor de limbi străine care a predat la Colegiul Național „Ion Minulescu” din Slatina, Cornel Dănescu, în vârstă de 74 de ani.
„La data de 26 februarie 2025, în jurul orei 09:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slatina au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi decedat într-o locuință situată pe strada Teiului, din municipiul Slatina.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, alături de un echipaj de prim-ajutor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, care a procedat la deschiderea forțată a ușii.
În interiorul locuinței a fost identificat trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 74 de ani, din municipiul Slatina”, a declarat Claudiu Șerban.
Trupul bărbatului a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru efectuarea autopsiei și stabilirea cauzei decesului.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili toate circumstanțele în care a avut loc tragedia, în cauză fiind întocmit un dosar penal infracțiunea de ucidere din culpă.
Articolul Un fost profesor din Slatina a fost găsit MORT locuința sa. Polițiștii fac cercetări pentru ucidere din culpă apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult