Un botoșănean de 24 de ani, client într-un local din Mureșenii Bârgăului, a profitat de atenția unei ospătărițe și a furat o sumă de bani de după tejghea. După ce a furat banii, acesta s-a așezat la masă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
„Un botoșănean în vârstă de 24 de ani a sustras dintr-un local din Mureșenii Bârgăului suma de 1.300 de lei
Sâmbătă seara, un tânăr de 24 de ani aflat într-un restaurant din localitatea Mureșenii Bârgăului, după terminarea consumației, a profitat de un moment de neatenție al ospătarei și s-a deplasat la tejghea, de unde a sustras suma de 1300 lei, aflati sub tastatura unui calculator. Apoi, s-a așezat din nou la masă linșitit.
În momentul în care ospătărița a observat că banii lipsesc, a apelat la sprijinul jandarmilor.
La fața locului a intervenit imediat o patrulă a Jandarmeriei Montane din Piatra-Fântânele, care a depistat făptuitorul în persoana tânărului menționat, care a recunoscut faptul că a sustras suma de bani, profitând de neatenția personalului.
Pe numele acestuia au fost întocmite actele de sesizare pentru infracțiunea de furt, acte care au fost predate polițiștilor pentru continuarea cercetărilor“, se arată într-un comunicat de presă al jandarmeriei.The post Un botoșănean a băut într-un local din Mureșenii Bârgăului apoi a furat bani de după tejghea first appeared on ObservatorBN.
Citeste mai mult