Un bărbat în vârstă de 85 de ani din Italia a fost salvat de carabinieri după ce se înecase cu propria proteză în timp ce se afla în locuinţa sa de la Roma.
Totul a început cu un apel de urgenţă la 112 unde o persoană a reclamat că a auzit mai multe strigăte şi zgomote suspecte provenind dintr-un apartament. Carabinierii s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că ușa apartamentului era încuiată pe interior, iar bărbatul de 85 de ani care locuia acolo nu a răspuns, relatează Il Messaggero.
Cu ajutorul unui vecin, poliţiştii au descoperit că puteau încerca să ajungă la apartamentul unde se afla bătrânul de pe balconul alăturat, dar distanța dintre balcoane și înălțimea la care se afla etajul respectiv făcea operațiunea extrem de riscantă. Fără ezitare, unul dintre cei doi ofițeri a decis să acționeze, aşa că s-a cățărat peste balustradă și, suspendat în aer, a sărit pe balconul apartamentului. Câteva momente mai târziu, se afla în locuinţa respectivă, scrie Antena3CNN.
Bărbatul în vârstă se afla pe podea, cu căile respiratorii blocate de proteza dentară. Ofițerul a acționat instinctiv şi a încercat să elimine obiectul care îi obstrucţiona căile respiratorii, permițându-i să respire din nou. Între timp, celălalt agent de poliţie, a spart uşa apartamentului şi a reuşit să intre pentru a ajuta la salvarea bărbatului până la venirea ambulanţelor.
Bătrânul salvat a fost internat în spital sub observație medicală, dar este în afara oricărui pericol. Unul dintre polițiști a primit şi el îngrijiri medicale pentru că a suferit o leziune ușoară la gleznă.
Citește și: O tânără mămică a murit după ce i s-a făcut rău chiar în timpul externării! Care ar fi cauza
Citeste mai mult