Un bărbat s-a sinucis, ieri, spânzurându-se în curtea locuinței sale. El avea doar 58 de ani. Tragedia a avut loc în comuna doljeană Breasta.
Polițiștii Secţiei nr. 2 Poliție Rurală Breasta au fost sesizaţi, ieri, de un bărbat, din comuna Breasta, cu privire la faptul că o persoană s-a spânzurat în curtea locuinței, din comuna Breasta.
La locul tragediei s-au deplasat poliţiştii, fiind identificat un bărbat de 58 de ani, din comuna Breasta.
La fața locului s-a deplasat și un echipaj de ambulanță care a constatat decesul.
„Trupul bărbatului a fost depus la morgă în vederea efectuării unei expertize medico-legale și stabilirii cauzei decesului”, a declarat subcomisarul de poliție Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate, urmând a fi propusă soluție prin unitatea de parchet competentă.
Articolul Un bărbat s-a sinucis, spânzurându-se în curtea locuinței sale. Avea 58 de ani apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult