Un bărbat de 35 de ani, din Olt, a murit după ce autoturismul în care se afla ca pasager s-a răsturnat într-un canal de desecare din județul Dolj.
Polițiștii din cadrul Secției nr.12 Poliție Rurală Daneți au fost sesizați, noaptea trecută, de către Inspectoratul de Poliție Județean Olt, cu privire la faptul că, în extravilanul comunei Amărăștii de Sus, s-a produs un accident rutier, soldat cu decesul unei persoane de sex masculin.
La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit faptul că un bărbat, de 36 de ani, din județul Olt, în timp ce conducea un autoturism în extravilanul comunei Amărăștii de Sus, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în afara părții carosabile, într-un canal de desecare.
În urma evenimentului rutier, un bărbat de 35 de ani, tot din Olt, pasager în autoturism, a decedat.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, agent principal Andreea Mateescu.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs
Articolul Un bărbat de 35 de ani, din Olt, a murit după ce autoturismul în care se afla ca pasager s-a răsturnat într-un canal apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult