Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au depistat doi bărbați, unul de 24, dat în urmărire de poliția belgiană, și celălalt de 35 de ani, urmărit național, care se aflau la două adrese din Capitală.
Pe numele bărbatului de 24 de ani, autoritățile judiciare din Belgia au emis, pe 11 septembrie, un mandat european de arestare, pentru jaf organizat, furt organizat sau tâlhărie cu utilizare de arme și participare la un grup infracțional organizat.
Împotriva celui de-al doilea bărbat, în vârstă de 35 de ani, Tribunalul Bacău a emis, pe 5 august, un mandat de executare a unei pedepse de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată și acces ilegal la un sistem informatic.
Bărbatul de 24 de ani a fost depistat joi, în Sectorul 1, în momentul în care cobora dintr-un taxi. A fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Arestul DGPMB.
Tot joi, la o adresă din Sectorul 1, a fost depistat și cel de-al doilea bărbat, urmărit la nivel național. Aca fost dus într-un penitenciar din Capitală.
Citește și: Urmărit internațional prins în Băilești
Citeste mai mult