Un bărbat a murit, marţi, după ce a căzut de pe o macara, în Sectorul 1 al Capitalei.
„Marţi, Poliţia Capitalei – Secţia 4 a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că pe o stradă din Sectorul 1 ar fi fost găsit un bărbat inconştient, care ar fi căzut de pe o macara. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului şi au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 42 de ani”, informează un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis Agerpres.
Cadrele medicale ajunse la faţa locului au declarat decesul bărbatului, în pofida eforturilor depuse pentru a-l salva. „Trupul neînsufleţit urmează să transportat la Institutul Naţional de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei”, precizează sursa citată. Cazul va fi preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu Serviciul Omoruri, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi continuarea cercetărilor.
Citește şi: Decizia CSM în cazul lui Laurențiu Beșu, care a cerut să fie procuror
Citeste mai mult