Un băiat de 13 ani din Cairo, Egipt, a murit după ce a mâncat trei pachete de tăieței instant cruzi, urmând un trend viral pe rețelele sociale intitulat „Eat Ramen Raw” („Mănâncă Ramen crud”). La doar 30 de minute după ce a consumat produsele, adolescentul a început să acuze dureri abdominale severe, transpirație excesivă și vărsături, potrivit presei locale.
Familia băiatului, alarmată de starea lui, a încercat să-i acorde ajutor, dar copilul s-a stins din viață la scurt timp. La început, s-a crezut că tăiețeii ar fi putut fi otrăviți sau contaminați înainte de consum, iar autoritățile au interogat inclusiv vânzătorul de la care au fost cumpărate produsele.
Testele de laborator și autopsia au arătat că tăiețeii nu erau contaminați, însă cantitatea mare consumată crud ar fi provocat probleme intestinale acute sau o obstrucție digestivă fatală. Medicii avertizează că tăiețeii instant nefierți pot duce la deshidratare severă și blocaje intestinale, mai ales atunci când sunt consumați în cantități mari.
Trendul „Eat Ramen Raw” a devenit popular în ultimele luni pe platformele de socializare, strângând milioane de vizualizări. Mulți tineri aleg să consume tăiețeii direct din ambalaj, considerând că aceștia sunt „siguri” de mâncat, deoarece sunt pre-fierți în procesul de fabricație.
Citeşte şi: O pomană improvizată! Pizza în loc de colivă, după ce firma de pompe funebre le-a dat țeapă
Citeste mai mult