Un adolescent a murit într-un incendiu care s-a produs luni dimineața la o locuință din localitatea Satul Nou, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brașov.
La fața locului au fost mobilizate cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, dintre care una aparținând Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Hălchiu, o autoscară, precum și un echipaj SMURD. Echipajele operative au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului.
Din păcate, în urma acestui eveniment, în interiorul locuinței a fost găsit un copil în vârstă de aproximativ 16 ani, decedat.
Misiunea este în continuare dinamică, iar pompierii acționează pentru îndepărtarea elementelor afectate și eliminarea efectelor negative produse de incendiu.
Recomandări pentru prevenirea incendiilor în sezonul rece:
Pentru a reduce riscul producerii incendiilor cauzate de utilizarea sobelor, a echipamentelor și instalațiilor de încălzire, ISU Brașov recomandă cetățenilor să respecte următoarele măsuri:
• verificați periodic sobele, coșurile de fum și burlanele, asigurându-vă că sunt curate, etanșe și fără fisuri; coșurile de fum trebuie curățate înainte de începerea sezonului rece;
• nu utilizați mijloace de încălzire improvizate și nu suprasolicitați instalațiile electrice;
• păstrați materialele combustibile la distanță față de sursele de căldură;
• nu folosiți lichide inflamabile pentru aprinderea focului;
• nu lăsați focul nesupravegheat și asigurați-vă că jarul este complet stins înainte de culcare sau de părăsirea locuinței;
• verificați instalațiile de încălzire pe gaz și asigurați o ventilare corespunzătoare a încăperilor;
• nu lăsați copiii nesupravegheați în apropierea surselor de încălzire;
• montați detectoare de fum și monoxid de carbon, acolo unde este posibil.
Respectarea acestor măsuri poate preveni producerea unor tragedii, a mai transmis ISU Brașov.
Articolul Un adolescent a murit într-un incendiu în Satul Nou apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult