Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara a cumpărat clădirea în care funcționează Clinica de Cardiologie ASCAR, de pe Bulevardul Revoluției din 1989, cu 1,27 milioane de euro. Clinica rămâne chiriașă, cu aproape 5.800 de euro lunar.
Clădirea, aflată chiar lângă sediul central al universității, are subsol, parter și două etaje. Achiziția a fost realizată în perioada 2024–2025, din excedentul bugetar al UMF.
„Această clădire a fost achiziționată din excedentul bugetar al universității și se întinde pe patru niveluri, reunind spații pentru predare, cercetare și activități practice. Prin achiziția acestei clădiri, universitatea urmărește consolidarea capacității de formare și perfecționare a studenților, masteranzilor și a personalului din domeniul sănătății, facilitând stagii practice, programe de formare de formatori și dezvoltarea de competențe profesionale, într-un cadru educațional modern și adaptat la nevoile sistemului de sănătate. Valoarea achiziției este de 1.274.000 euro, echivalentul a 6.535.620 lei, finanțarea fiind asigurată din excedent bugetar, la care se adaugă taxele notariale.”, au anunțat luni reprezentanții UMF Timișoara.
Clinica ASCAR va continua să funcționeze în clădire în baza unui contract semnat pe 30 ianuarie între Spitalul Municipal Timișoara și UMF. Contractul este valabil până la 31 decembrie 2026, cu posibilitate de prelungire. Chiria lunară este de 28.700 de lei, adică aproximativ 5.800 de euro.
„Clădirea va fi în continuare folosită pentru Secția Clinică de Cardiologie – ASCAR – și Secția Clinică de Medicina Muncii în baza unui contract încheiat între Spitalul Municipal Timișoara și Universitatea de Medicină și Farmacie. Contractul este semnat până la data de 31.12.2026, cu posibilitate de prelungire, iar chiria a rămas la nivelul de 28.700 de lei/lună.”, au declarat pentru expressdebanat.ro reprezentanții Primăriei Timișoara.
Clinica are 50 de paturi pentru spitalizare continuă, șapte pentru spitalizare de zi, 12 saloane, cameră de gardă, laborator de ecocardiografie, cabinet de explorări funcționale și patru cabinete de consultații în ambulatoriu.
Universitatea va folosi clădirea ca spațiu de învățământ și cercetare pentru Facultatea de Asistență Medicală și decanat. Planurile includ predare, stagii practice și programe de formare pentru studenți, masteranzi și personal medical.
Vă reamintim, imobilul de pe Bulevardul Revoluției nr. 12 a fost retrocedat conform Legii nr. 10/2001. În 2013, proprietarii au propus Primăriei Timișoara cumpărarea clădirii, la un preț de 1,1 milioane de euro, dar oferta a fost considerată prea mare, iar administrația a preferat să continue plata chiriei, neavând un alt spațiu pentru mutarea clinicii.
Citeste mai mult