În copilăria sa, Nica a lui Ștefan a Petrei vindea pupeze la iarmaroc și mergea la furat de cireșe văratice la mătușa Mărioara. Un veac mai târziu, copiii se jucau de hoții și vardiștii, de-a mama și de-a tata, băteau mingea pe maidan, citeau sau așteptau cu nerăbdare să vină desenele animate cu Mihaela ori Tom și Jerry. Minte de copii, ce pretenții să fi avut de la ei?
Astăzi, copiii de 13 ani nu mai au nicio treabă cu acele vremuri. Cu acei cuci armenești, cu miuța din curtea școlii ori cu personajele din cărțile lui Jules Verne de care, cel mai probabil, mulți nici nu au auzit. Astăzi, copiii au ajuns să se joace cu viața altor copii. Să lovească, impasibili la durerea celorlalți, să rânjească satisfăcuți la vederea sângelui, la fel ca o fiară dezlănțuită, să ucidă premeditat. Da, să ucidă ca niște killeri din filmulețele de pe net cu care își hrănesc imaginația juvenilă. Așa cum s-a întâmplat la Cenei, în Timiș. O întâmplare nefericită? Doar atât?
Gestul ucigașului de 13 ani nu a fost un impuls de moment, făcut la nervi, ci unul gândit dinainte în cele mai mici detalii pentru a șterge orice urmă de bănuială ce ar fi planat asupra sa. Faptul că după ce l-a omorât și îngropat i-a transmis un mesaj pe telefon, arată că știa ce face. Crima de la Cenei nu a apărut din senin. Din nimic, ci dintr-un trecut presărat cu atâtea și atâtea episoade violente. Copii bătuți de copii în curtea școlii sau pe stradă, copii umiliți de alți copii, fetițe păruindu-se pentru te miri ce.
Poate doar violența ar fi trebuit să ne surprindă, dar nici aceasta pe de-a-ntregul, dacă e să ne întoarcem cu ceva timp în urmă, undeva pe un câmp de la marginea unui sat brăilean. Doi copii de 10 ani (zece!) se certau pentru o „kendama”, jucăria aia de lemn, la modă în lumea lor. De la ceartă s-a ajuns la îmbrânceli, înjurături, amenințări și toate cele legate de un scandal între doi copii care abia învățaseră tabla înmulțirii și să scrie cât de cât corect românește. Nervos, unul dintre ei a scos brișca din ghiozdan și a început să dea în celălalt. Nu o dată, nu de două, nici de zece ori, ci de vreo 24 de ori, până celălalt s-a prăbușit plin de sânge de la înțepăturile cuțitului. În final, în semn de umilință totală, victima a fost dezbrăcată, îngropată în zăpadă, apoi abandonată.
Să fi fost și asta tot o întâmplare nefericită? Ei, bine, nu. După crima de la Cenei, alți trei copii, de 15, 14 și 13 ani, (din nou apare un copil de 13 ani) au refuzat să plătească cursa unui taximetrist. Pentru că bărbatul a avut tupeul să-i dea jos din mașină, pe un câmp, înainte de a ajunge la destinație, minorii au tăbărât pe șofer, cu pumnii, picioarele și, ați ghicit, cu un cuțit. Ei au fugit, șoferul a ajuns pe masa de operație.
La următoarea întâmplare „nefericită” ne putem aștepta ca brișca să fie înlocuită cu o macetă. Sau cu o sabie sau un pistol. De fapt, nici nu contează cu ce, sânge să curgă. În tot acest timp, ăia de ne conduc vor dormi în țoalele statului. Sau vor sta cu mâinile în sân. Tot un drac!
Citeste mai mult
