Au început protestele pe pachetul de măsuri luate de Bolojeanu și ai lui. Deocamdată, timid și răzleț. Doar pe holurile unor ministere și instituții ale statului. Câțiva, puțini la număr în comparație cu sutele de mii de nemulțumiți, au ieșit pe scările de la intrare, ținând în mână cartoane cu înscrisuri încropite în grabă, scandând „Jos ăla” „Jos ălălalt!”
Am văzut și câteva moace de lideri de sindicat. Unele, de-a dreptul mumificate. Să nu le mai recunosc, nu alta. Lideri aleși pe viață și care vor ieși din Sindicat cu picioarele înainte. Amenințau cu greva generală. Cu ieșirea oamenilor în stradă, cu blocarea României în intersecții și pe la colțuri. Cică Sprâncenatul de Bihor a mers prea departe cu măsurile de austeritate.
Veți zice: „Mamă, mamă, ce proteste vom avea la toamnă, când se vor întoarce românii din vacanțe și copiii vor începe școala. Gata, începe showul!” Pe dracu! După atâția ani de îmbuibare, de făcut teoria chibritului, vor fi ca muștele la rahat. Vor bâzâi, cât vor bâzâi, să nu zică lumea că nu fac chiar nimic, după care, plictisiți, se vor retrage la bază, fericiți că și-au făcut treaba.
Dacă nu o fi așa, să-mi ziceți mie cuciu. Că numa’ gura a fost de ăștia care de 35 de ani s-au erijat în conducătorii muncii sindicale. În realitate, însă, au fost mereu în cârdășie cu puterea vremii, indiferent că aceasta s-a numit PSD, PDL sau PNL. Că Sindicatul, dragii mei, a fost stat în stat, precum Biserica, CCR și câte alte instituții de acest gen neștiute de omul de rând. Liderii au behăit și au dat cu pumnul în masă pentru buzunarele lor, nicidecum pentru populimea în numele cărora vorbeau.
Întrebați orice sindicalist de jos, de la coada vacii, ce e și ce vrea Sindicatul, și vă veți convinge că Tutankhamonii din confederațiile sindicale ar trebui nu doar reformați, ci trimiși să se joace în nisip cu copiii scoși în parc de bunici.
Citeste mai mult
