Modalitatea de forare a tunelurilor pentru animale de pe autostrada A1, dintre Margina și Holdea, este exemplu practic pentru studenții din Timișoara, care au vizitat șantierul.
Studenții de la Facultatea de Construcții – Universitatea Politehnică Timişoara au aflat direct de la specialiști cum se construiesc aceste structuri.
„Ei au fost însoțiți de cadre didactice și ghidați de specialiștii implicați în proiect, care le-au explicat etapele de execuție ale lucrărilor, tehnologiile utilizate în forarea și consolidarea tunelurilor, precum și provocările specifice acestui tip de infrastructură. De asemenea, s-a discutat despre importanța studiilor geotehnice, a măsurilor de siguranță și a coordonării între echipele de proiectare și execuție. Contactul direct cu tehnologiile actuale și cu provocările reale din execuție este esențial pentru formarea unor profesioniști pregătiți să construiască infrastructura rutieră”, a transmis DRDP Timișoara.
Studenții, într-unul dintre tunelurile Margina – Holdea
La cele două tuneluri de pe tronsonul de autostradă Lugoj – Deva, dintre Margina și Holdea, s-au forat 150 de metri din totalul de 2,13 kilometri. Pe șantierul lotului II din tronsonul de autostradă Lugoj – Deva sunt peste 400 de utilaje și mai mult de 180 de muncitori.
Cele două structuri vor fi unice în România, prin prisma deschiderii foarte mari de intrare în tuneluri. Practic, de pe autostradă se va intra direct în tunel, pe două benzi și pe banda de urgență.
Lucrările de construire a sectorului de autostradă dintre Margina și Holdea costă aproximativ 2 miliarde de lei și trebuie finalizate până în decembrie 2026.
Vizita studenților din Timișoara pe șantierul Margina – Holdea
Citeste mai mult