O delegație a Statelor Unite ale Americii a venit vineri la București pentru a monitoriza alegerile prezidențiale de duminică. Delegația este condusă de vicepreședintele Comisiei Federale pentru Alegeri Electorale, republicanul James E. Trainor. Întrebat despre alegerile anulate din România, de anul trecut, Trainor a spus că documentele CSAT arată foarte clar că au fost „interferențe externe în procesul electoral”.
„Sunt avocat, aşadar m-am uitat pe documentele Curţii Constituţionale şi pe baza cărora au luat decizia, este evident că foarte multe dovezi acolo arată că au fost interferenţe externe. Câteva din deciziile care au fost luate, aşa cum a spus şi vicepreşedintele Vance, sunt discutabile. Dar la final, este important să excludem aceste interferenţe. Pentru că cel mai rău lucru pentru democraţie este să avem avem o astfel de interferenţă externă care să ia vocea oamenilor”, a declarat James Trainor. Trainor a indicat Rusia ca principală sursă a interferențelor, însă nu s-a limitat doar la aceasta. „În mod clar au existat influențe străine, în principal influențe rusești. Tik Tok este deținut de chinezi, aveți o mulțime de interferențe care vin doar de la acea platformă”, a spus Trainor
Acestea sunt declarații foarte importante, în contextul în care din cadrul actualei Administrații americane, de la vicepreședintele J.D Vance, dar și de la miliardarul Elon Musk, implicat într-un amplu proces de eficientizare guvernamentală la conducerea unui departament special creat, au criticat anularea scrutinului prezidențial de la noi de anul trecut. În urma declarațiilor lui Trainor, de la cel mai inalt nivel al actualei administrații republicane, vine un semnal clar de înțelegere pentru deciziile CCR de la finele anului trecut. Afirmația este cu atât mai importantă, cu cât candidatul suveranist George Simion a susținut în repetate rânduri că Administrația Trump nu va recunoaște alegerile din România și că ar exista o susținere pentru Călin Georgescu sau pentru liderul AUR.
Delegația SUA va merge inclusiv în secțiile de vot unde membrii săi vor sta de vorbă cu alegătorii. Aceștia se vor întâlni cu premierul Marcel Ciolacu și cu candidații Crin Antonescu, Nicușor Dan și George Simion. Delegația nu se va întâlni, însă, cu Victor Ponta.
Articolul Trimisul SUA recunoaște „interferențe externe în procesul electoral” la alegerile din noiembrie apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult