Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au trimis în judecată un bărbat, care ar fi violat și omorât o femeie, în vârstă de 87 de ani. Crima a fost comisă, la începutul lunii iunie anul acesta, la Vulcan. Bătrâna, imobilizată la pat, a fost lovită în mod repetat cu pumnul în zona feței, decedând în urma leziunilor.
Bărbatul, în prezent, arestat preventiv, a fost trimis în judecată pentru pentru omor calificat, viol şi violare de domiciliu. „Din cercetările efectuate în cauză, rezultă că, în noaptea de 4/5 iunie, în jurul orei 04:00, inculpatul G.A. a pătruns fără drept, prin forţarea geamului, în locuinţa victimei M.L. (în vârstă de 87 de ani), situată în municipiul Vulcan, unde, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra (imobilizată în pat), a întreţinut un raport sexual normal cu victima, iar apoi, pentru a împiedica descoperirea sa şi a faptelor comise ca urmare a ţipetelor victimei, a lovit-o pe aceasta în mod repetat cu pumnul în zona feţei şi i-a acoperit gura cu mâna, provocându-i leziuni care au dus la decesul victimei”, se arată într-un comunicat transmis de procurorii hunedoreni.
Dosarul a fost trimis pentru soluţionare Tribunalului Hunedoara.
Acest articol Trimis în judecată, după ce ar fi violat și ucis o bătrână de 87 de ani. Crima, comisă la Vulcan a aparut prima data in Servuspress.
Citeste mai mult