22 de proiecte etapizate și 9 nefinalizate, cu termene limită până la finalul anului, sunt în pericol din cauza progresului insuficient, avertizează prefectul Ioan Dragomir.
Orașele Reșița, Bocșa și Băile Herculane se confruntă cu întârzieri semnificative în implementarea unor proiecte finanțate prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020. Situația a fost semnalată de prefectul Ioan Dragomir, care a transmis o adresă oficială către cele trei primării, precum și către Consiliul Județean Caraș-Severin, cerând măsuri urgente pentru accelerarea execuției lucrărilor.
Sunt vizate 22 de proiecte etapizate și 9 proiecte declarate nefinalizate, toate având termenul limită de finalizare stabilit pentru data de 31 decembrie 2025, precizează Instituția Prefectului Caraș-Severin într-un comunicat de presă. Valoarea totală cumulată a acestora depășește 970 de milioane lei. Proiectele în cauză vizează modernizarea infrastructurii rutiere, educaționale, a blocurilor de locuințe și a obiectivelor de patrimoniu.
Potrivit informațiilor transmise de Instituția Prefectului Caraș-Severin cele 22 de proiecte etapizate, cu o valoare totală de peste 900 milioane lei, înregistrează stadii fizice de realizare cuprinse între 27% și 97%. Dintre acestea, 11 proiecte se află sub pragul de 65% progres fizic, cele mai scăzute valori fiind înregistrate la Reșița și Bocșa.
De altfel, din cele 9 proiecte declarate nefinalizate, în valoare de aproximativ 72 de milioane lei, șapte sunt în municipiul Reșița și două în orașul Băile Herculane, progresul fizic fiind cuprins între 40% și 95%.
În acest context, prefectul de Caraș-Severin atrage atenția că, nefinalizarea la timp a investițiilor, duce la obligația returnării fondurilor europene.
„Menținerea întârzierilor și a unor disfuncționalități în finalizarea proiectelor derulate prin POR 2014 – 2020 riscă să ducă la imposibilitatea finalizării acestora până la termenul impus – 31 decembrie 2025 –, ceea ce ar atrage obligația de returnare a fondurilor deja decontate, cu impact sever asupra bugetelor locale. Având în vedere gravitatea situației, prefectul județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir, a solicitat autorităților implicate să dispună toate măsurile administrative și operaționale necesare pentru accelerarea ritmului de execuție, astfel încât obiectivele asumate prin proiectele finanțate din fonduri europene să fie duse la bun sfârșit”, se mai arată în comunicatul remis de Instituția Prefectului Caraș-Severin.
Citeste mai mult