Trei femei au ajuns în această dimineață la spital, după ce autoturismul în care se aflau a intrat în coliziune cu un TIR, pe DN 6, în această dimineață.
Pe DN 6, în zona stațiunii Băile Herculane, a avut loc, în jurul orei 10.00, un accident rutier soldat cu rănirea a trei persoane.
„Din primele cercetări s-a stabilit că în timp ce o femeie de 58 de ani din municipiul Pitești conducea un autoturism înmatriculat în județul Argeș, pe strada Trandafirilor din Băile Herculane, la intersecția cu DN 6, a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetățean bulgar în vârstă de 50 de ani”, transmite Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin.
În urma accidentului, conducătoarea auto și două pasagere din autoturism au fost rănite, fiind preluate imediat de echipajele medicale și transportate la spital.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilometru rezultatele fiind 0. „Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, mai precizează IPJ Caraș-Severin.
Traficul rutier se desfășoară dirijat pe un sens de mers, până la finalizarea cercetării la fața locului.
FOTO: DRDP Timișoara
Citeste mai mult