l A patra ”putere” în stat
În dimineaţa de 22 decembrie 1989, singurul cotidian braşovean aflat pe tejgheaua chioşcurilor de difuzare a presei era ”Drum Nou”, oficiosul PCR. Era prima dimineaţă când oamenii cumpărau ziarul, în schimbul a 50 de bani, pentru a-i da foc în văzul tuturor. Avea să fie şi ultimul număr, pentru că, peste noapte, din rotativa care tipărise aproape 40 de ani „Drum nou“ a ieşit „Gazeta de Transilvania“. Primul număr, serie nouă, datat 23 decembrie 1989, purtând pe frontispiciu bandă tricoloră, a fost împărţit gratuit. Abia după un an şi jumătate, în 2 iulie 1991, a văzut lumina tiparului, în aceeaşi tipografie, al doilea cotidian postdecembrist al Braşovului, „Mesager“.
Asta nu înseamnă că până atunci „Gazeta de Transilvania“ şi-a păstrat monopolul pe piaţa presei locale. Primul concurent serios, un săptămânal înfiinţat de câţiva studenţi, s-a născut chiar în primele zile din ianuarie 1990, deşi Gazeta pornise la drum cu fireşti avantaje: o piaţă deja formată (inclusiv abonamente) din vremea fostului „Drum Nou“, a unui stoc de hârtie, a unui sediu de redacţie şi, nu în ultimul rând, al unei echipe de ziarişti profesionişti şi al unui management rodat.
„Replica“, primul ziar interzis înainte de alegerile din 1990
Săptămânalul „Replica“, editat de un grup de studenţi braşoveni, a câştigat relativ uşor audienţă în rândul cititorilor, mai cu seamă printre cei care îşi doreau o altfel de presă. „Replica“ şi-a asumat din start dreptul de a critica inclusiv Puterea, reprezentată atunci de FSN şi Ion Iliescu, de a dezvălui culisele politicii. Săptămânalul a atins după câteva apariţii un tiraj de peste 25.000 de exemplare. A şi plătit pentru asta. Cu o lună înainte de alegerile din 20 mai 1990, „Replica“ a fost practic interzisă. Teoretic, pentru că devenisem un stat cu pretenţii democratice, motivaţii s-au găsit. Tipografia, în baza unui ordin al Ministerului Culturii care îi dădea dreptul să „trieze“ clienţii, a refuzat să mai tipărească „Replica“ „din lipsă de spaţiu“. Cei zece tineri care scriau, administrau şi difuzau ziarul au decis să protesteze prin greva foamei. „Amuzant, acum după atâţia ani, este că nimeni la ora aceea nu ştia exact cum se face greva foamei. I-am pus în mare încurcătură şi pe cei de la Spital, care trebuiau să respecte, la rândul lor, procedurile privind analizele medicale. Am protestat noi aşa vreo cinci zile, am negociat chiar şi cu Emil Stoica, pe atunci preşedintele CJFSN, ni s-au făcut promisiuni, degeaba…“, povesteşte unul dintre foştii redactori. „Replica“ a reapărut abia în septembrie ‘90, dar în decembrie şi-a încheiat definitiv apariţia, după ce rectorul de atunci al Universităţii Brașov, Sergiu Chiriacescu, nu a mai fost de acord să cedeze spaţiul pentru redacţie în clădirea Rectoratului. Dintre foştii studenţi care au însemnat „Replica“, astăzi, trei s-au stabilit în străinătate, unul şi-a continuat studiile la Cluj, altul este ofiţer de Poliţie.
’90, anul cu cele mai multe publicaţii
1990 a fost anul celor mai multe publicaţii braşovene. Mai devreme sau mai tîrziu, toate au sucombat. Unele ar fi putut avea şanse, dar au ratat managerial. Altele păreau sortite eşecului încă de la primul număr. Săptămînalul „Gîndul Liber“, apărut în martie ‘90, reuşise, spre finele anului, performanţa unui tiraj de 100.000 de exemplare, pentru ca în vara lui ‘91 să se prăbuşească. Ameţit de succes şi prinzând gustul traiului pe picior mare, patronul Viorel Șercaru a reuşit, într-un timp record, să prăpădească toţi banii. După ce ziarul a falimentat, Şercaru a încercat o redresare financiară înfiinţând, după moda vremii, jocul de întrajutorare „Buzunarul Bunicii“. Un alt eşec răsunător care l-a adus la sapă de lemn şi l-a făcut dator vândut pe omul care la un moment dat era unul dintre „puternicii“ oraşului.
Un alt săptămânal, născut dintr-o idee generoasă, în vara lui ‘90, şi dispărut din cauza sărăciei, în ianuarie ‘91, a fost „15 Noiembrie“. Iniţial, publicaţia a fost finanţată, atât cât să pornească la drum, de Asociaţia şi Sindicatul „15 Noiembrie“. Săptămînalul „15 Noiembrie“ a fost unul dintre organizatorii primei Întâlniri a Rezistenţei Române. Numele lui Mircea Sevaciuc se leagă, de asemenea, de acest ziar. Sevaciuc era liderul sindicatului „15 Noiembrie“ şi primul lider sindical care a avut curajul să-i ceară lui Ion Iliescu, într-o întâlnire la care participau înalte oficialităţi de stat şi locale, să demisioneze din funcţia de preşedinte al României, „dacă îşi iubeşte ţara“. Curînd, au dispărut de pe scena opiniei publice şi săptămânalul şi Sevaciuc.
Au mai trecut prin viaţa braşovenilor, în anii cînd politica stârnea pasiuni şi patimi, nume de „periodice“ cu perioadă nedefinită de apariţie, ca „Avîntul“ (publicaţie a PNŢCD), „Politica“ (un săptămînal de opinie), „Glasul“ (ziar al „sindicatelor libere“), „Perspective liberale“ (PNL), „Libertate cu dreptate“ (supliment al revistei „Astra“), „Opoziţia“ (ziar de atitudine) şi, fie-ne iertată omisiunea, poate şi altele pe care timpul le-a îngropat în uitare.
O evoluţie care a cunoscut extazul şi declinul, un fenomen aproape, este săptămînalul „Ecran Magazin“. Apărută tot la începutul anilor ‘90, această revistă de divertisment a reuşit să ajungă, prin 92-93, la un tiraj uriaş: 500.000 de copii difuzate în toată ţara. Cum a crescut spectaculos, tot aşa a fost însă părăsită de fanii care s-au îndreptat spre puzderia de publicaţii de gen.
„Mesager“, primul cotidian concurent al Gazetei
Deşi discuţii despre apariţia unui al doilea cotidian al Braşovului s-au purtat încă din ‘90, în mai multe variante şi în jurul a mai multor echipe, primii care au reuşit să pună în aplicare proiectul au fost sindicatele braşovene, reunite atunci în Convenţia Sindicală Teritorială. Condiţia, pusă de echipa de ziarişti şi acceptată de sindicalişti, era ca acest ziar să aibă „mână liberă“. Redactorul-şef care are meritul de a fi scos de sub tipar, la 2 iulie 1991, acest cotidian este Marius Petraşcu. Ziarul apărea în format mic, patru pagini, „alb-negru“ şi costa, la început, 3 lei. Fără campaniile de promovare cu care suntem obişnuiţi astăzi, uşor-uşor, cotidianul a cucerit piaţa. Era perceput ca „ziar de opoziţie“. În cele patru pagini A4, braşovenii puteau citi, de cinci ori pe săptămână, ştiri locale, anchete „incomode“, reportaje, interviuri, editorial, sport, ştiri externe şi, evident, rubrici de mică şi mare publicitate. Dispunea de telefon cu fax, aparatură considerată modernă în acele zile într-o redacţie, unde unealta de bază era maşina de scris. Înainte de a împlini un an de la lansare, „Mesager“ şi-a schimbat formatul, apărând în patru pagini mari, tipărite la două culori. Și-a împrospătat echipa, astfel încât, în ajunul alegerilor din septembrie ‘92, tirajul se învârtea în jurul a 15.000 de exemplare. În acea toamnă electorală, imediat după ce Convenţia Democratică a pierdut în faţa PDSR, s-a produs prima schimbare la vîrful Convenţiei Sindicale, fostul lider fiind înlocuit. O parte dintre reproşurile aduse acestuia au fost legate de ziarul ai cărui patroni erau totuşi… sindicatele. Cap de acuzare: „de ce a apărut regele pe prima pagină ?“ Alte imputări se refereau şi la o prea mare susţinere, în campania electorală, a Opoziţiei. În ianuarie ‘93, s-a produs prima scindare a redacţiei, o parte dintre ziarişti demisionând, pentru a înfiinţa cotidianul „Alternativa“. Peste alte câteva luni, un alt grup de ziarişti a părăsit „Mesagerul“, pentru a lansa în septembrie 1993 cotidianul „Transilvania Expres“. Cotidianul „Mesager“ a tras oblonul în ultima zi a lunii
noiembrie ‘93, răpus de datorii. Nu mult timp după aceea, liderul sindical care preluase societatea editoare a „Mesager“ a fost cercetat şi acuzat de fraude şi corupţie, nu neapărat legate de ziar, fiind chiar închis pentru o vreme. În 1998, el vindea banane la o tarabă în piaţă. Un alt lider, cu influenţă de decizie în ziar, a fost de asemenea închis, după ce s-a dovedit că pretindea mită la repartizarea locuinţelor. Un altul, implicat în afaceri necurate, a fugit în America. Societatea editoare a „Mesager“ a lăsat un loc alb în cărţile de muncă ale angajaţilor care au muncit, într-o perioadă sau alta, acolo.
În septembrie ‘93 „Transilvania Expres“ a fost primul cotidian braşovean în 8 pagini, două culori, tehnoredactat pe calculator şi tipărit pe offset. Maşinile de scris au fost de asemenea înlocuite de calculatoare. „Transilvania Expres“ a reuşit, după o perioadă relativ scurtă, să detroneze „Gazeta de Transilvania“ de pe poziţia de lider de piaţă, deţinută pînă atunci în presa braşoveană. În 1993, în 26 ianuarie, apărea „Alternativa“, un ziar început doar cu capitalul necesar avansului la Tipografie. În patru pagini mari, „alb-negru“, cu redacţie restrânsă, cu un management deficitar, ziarul a trecut, din decembrie acelaşi an, la apariţii săptămânale. Printr-o încercare de asociere cu un trust bucureştean, el şi-a schimbat denumirea în „Observatorul“. Acest nou cotidian a fost lansat în vara anului 1994, patru pagini, două culori, tipărit pe offset. Și-a schimbat de trei ori redactorul şef, a pierdut sprijinul bucureştean şi nu a apucat să sărbătorească un an de la apariţie, decît ca săptămânal.
„Bună Ziua Braşov“, un ziar chinuit la început de schimbarea patronilor
BZB, cum este în general cunoscut cititorilor, cotidianul „Bună Ziua Braşov“ a apărut în peisajul presei braşovene în 5 august 1995. Calculatorul nu mai era, de multişor, un secret pentru presa acelui an. În opt pagini, două culori, BZB avea de concurat cu alte două cotidiene. Bine primit de cititori, ziarul şi-a găsit repede segmentul de piaţă potrivit. După un an s-a extins la 12 pagini şi un supliment. Sfârşitul anului 1997 a adus o schimbare de patronat şi tensiuni în redacţie. Începutul lui ‘98, încă o modificare la numele patronilor şi, la vreo două luni, încă una. Pînă în primăvară s-au perindat mai mulţi directori. Înainte ca „Bună Ziua Braşov“ să fie preluat de un nou editor, cu mici excepţii, în data 3 mai 1998, redacţia a demisionat în bloc. Noul patron-editor şi-a refăcut echipa, apoi a schimbat un redactor-şef, structura şi concepţia ziarului. Astăzi, ”Bună Ziua Brașov” continuă să fie printre preferatele ziare ”pe hârtie” pentru brașoveni.
„Monitorul“, un ziar care a sfidat concurenţa
Când, în 1997, „cunoscătorii“ avertizau că piaţa presei locale nu poate suporta încă un ziar, aceştia s-au dovedit neştiutori. Din 20 iunie 1998, „Monitorul de Braşov“ a fost al patrulea cotidian al urbei şi era la vremea respectivă al 12-lea din reţeaua Monitorul. Copertă complet color, 16 pagini, o structură dinamică şi modernă, „Monitorul“ a obligat practic concurenţa să ţină pasul, cucerind imediat mii de cititori, printr-o nouă filosofie de presă. Monitorul a devenit al doilea ziar după tiraj din Braşov. În 2.000, reţeaua Monitorul a fost cumpărată de afaceristul Sorin Ovidiu Vântu. Parte din redacţie, împreună cu redactorul şef Alexandreu Ghiza, a plecat la trustul Media Pro şi a înfiinţat un nou săptămânal, “Braşoveanul”. În 2002, ”Braşoveanul” s-a desfiinţat, cei plecaţi revenind la Monitorul, care îşi schimbă formatul într-unul tabloid. Monitorul de Brașov a susținut câteva campanii cu rezonanţă naţională şi chiar internaţională. Printre acestea se numără cea pentru ajutorarea Lucicăi Bunghez, femeia cu cea mai mare tumoare din lume. Subiectul ajunge la Discovery Channel, care a realizat un reportaj pe acest subiect. De asemenea, inima reginei Maria, dispărută de la Bran în 1969, este descoperită după o serie de investigaţii începute de Monitorul şi Monitorul Expres, de către redactorul Camelia Csiki, într-o cutie din subsolul Muzeului Naţional de Istorie. Inima era, până la descoperirea făcută de Camelia Csiki, considerată pierdută pentru totdeauna.
În 2003, după o schimbare de acţionariat, între patronul Alexandru Crişan şi echipa redacţională au apărut fricţiuni . Omul de afaceri, acuzat la vremea aceea de afaceri dubioase, a încercat să influenţeze politica editorială, fapt de neacceptat. În frunte cu Marius Stoianovici, întreaga echipă redacţională a fondat “Monitorul Expres”. Demisia în bloc a angajaților l-a ambiționat pe Alexandru Crișan să înființeze un nou cotidian, folosind vechiul nume de ziar. Noul Monitorul de Brașov a intrat în colaps în câteva luni, cititorii preferând articolele ziariștilor pe care îi cunoșteau demult. Ulterior, Alexandru Crişan, fost patron al Hidromecanica şi al societăţii Urex Rovinari, precum şi fost preşedinte al Federaţiei Române de Şah, a fost condamnat în mai multe dosare pentru înşelăciune şi dare de mită .
În 2004, Alexandru Ghiza a părăsit funcţia de director editorial al “Monitorului Expres”, realizând până în 2008 un supliment săptămânal al Transilvaniei Expres şi o revistă de satiră – subintitulată “de băşcălie şi miştouri” – “Braşoave”. Din 2009 până în 2011 a fondat ziarul gratuit “Braşovul Tău” şi a fost directorul trustului Mix. S-a reîntors la prima dragoste , “Monitorul”, din 2021, publicând poveştile din ediţia de vineri. Poveştile adunate în aproape un sfert de secol de presă braşoveană se află şi pe site-ul www.casasfatului.ro, şi pe canalul Youtube “Poveştile lui Alghi”.
Oltiţa Stiuj, cel mai statornic membru al echipei Monitorului, alături de fondatorul Marius Stoianovici, s-a pensionat la începutul lui 2021, funcţia de redactor şef fiind preluată de Ovidiu Văcaru, care a fost, până în 2002, când a emigrat în Noua Zeelandă, om de radio și televiziune. Noul redactor șef a colaborat cu redacția Monitorul în anii 1997-2002, unde au fost publicate reportaje de autor făcute de Văcaru la acel moment. După 16 ani de trăit în alt mediu decât cel de presă și într-o altă țară, provocarea oferită de presa scrisă a fost preluată de noul redactor șef, dar realitățile ”tiparului” de astăzi nu au fost de ajutor. Prețul hârtiei de ziar a crescut foarte mult în pandemie, în timp ce disponibilitatea acestui produs a scăzut în mod dramatic. Prețul uriaș al utilităților a contribuit în mod decisiv la decizia acționariatului de a transforma, după 24 de ani, unul dintre cele mai statornice și profesioniste cotidiane din Brașov, într-un ziar săptămânal. Astfel încât, din punct de vedere al cotidianelor locale existente pe piață, Brașovul s-a întors în anul 1991…
Citeste mai mult