Transferurile și detașările între instituții vor fi înghețate
Guvernul pregătește o Ordonanță de Urgență care prevede înghețarea transferurilor și detașărilor între instituțiile statului în cazul funcționarilor publici, pe o perioadă de doi ani.
Decizia ar urma să fie aprobată săptămâna aceasta, potrivit unor surse Digi24.
Măsura nu ar viza personalul care este deja transferat pe unele posturi ale administrației publice.
Scopul măsurii este de a fi cât mai puține situații în care funcționarii publici să plece de la o instituție la alta fără concurs. În cazul detașării, fiind vorba despre funcții ocupate temporar, nu se organizează concursuri.
Aceleași surse au mai declarat că angajații care în prezent ocupă posturi prin detașare ar putea fi obligați să aleagă, până pe 15 septembrie, dacă rămân pe acel post, prin transfer, sau se întorc în instituția din care au plecat.
Decizia ar urma să se aplice de acum înainte, pentru a nu fi afectată activitatea Parchetelor, a ministerelor și a altor instituții care deja au mulți angajați transferați din alte părți.
Premierul Ilie Bolojan ar fi discutat deja despre noile modificări cu ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, ministrul Muncii, Florin Manole, și cu președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Articolul Transferurile și detașările între instituții vor fi înghețate apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult