Fostul preşedinte Traian Băsescu spune că principala problemă a României este creşterea rapidă a dobânzilor la împrumuturi, care au ajuns la 11 miliarde de euro în 2025 şi sunt în continuă creştere.
Traian Băsescu a fost întrebat, duminică, la Digi 24, care este cea mai mare problemă pe care România trebuie să o rezolve în 2026.
”Dobânda la împrumuturi. Dobânda la împrumuturi creşte cu o viteză impresionantă, deci în 2025, am plătit cam 11 miliarde de euro dobânzi. Iar perspectiva este de creştere, având în vedere dobânzile mari la care s-a făcut împrumutul. Acest lucru poate genera o dificultate majoră la un moment dat. Vă dau un exemplu. În următorul exerciţiu financiar al Uniunii Europene, exerciţiul financiar 2028 -2034, avem circa 60 de miliarde. Dacă noi plătim 10-11 miliarde în fiecare lună ca dobânzi, practic cele 60 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană îi plătim la dobânzi. Este aproape greu de imaginat cum o să ne descurcăm”, a explicat Traian Băsescu.
Băsescu: „Noi împrumutăm bani şi ca să plătim dobânda!“
Fostul președinte a fost întrebat și cum ar putea fi rezolvată această problemă.
„Tehnic, nu prea văd o rezolvare, aici problema este să dai bătălia pentru a trece într-un timp cât mai scurt de la situaţia în care eşti la un deficit bugetar zero. Deci încetezi să-ţi creşti datoria când ajungi la deficit bugetar zero. Cât timp ai deficit, fie şi celebrul 3%, asta înseamnă că îţi creşti datoria, îţi creşti datoria, creşti şi dobânda pe care o plăteşti. Ori dacă datoria se rostogoleşte dobânda nu se rostogoleşte. Ea se plăteşte anual, se plăteşte cu precizie şi riscul de a fi declarat în încetare de plăţi vine de la neplata dobânzii, în principal, pentru că asta e. De fapt va trebui să împrumutăm nu numai pentru datorie, dar noi împrumutăm bani şi ca să plătim dobânda”, a declarat Traian Băsescu.
Citește și: Donald Trump l-a invitat pe Nicușor Dan în „Consiliul de Pace”. Ce i-a scris președintele SUA
Citeste mai mult