Traian Băsescu spune că are o pensie de 11.000 de lei, dar că la ieşirea la pensie, în 2014, a avut 2.950 de lei, considerând anormală pensia mică pentru funcţiile ocupate.
Traian Băsescu a fost întrebat, duminică, la Digi 24, ce pensie are.
”11.000 de lei. Eu am ieşit la pensie cu 2.950 de lei. Dar am ieşit în 2014, în noiembrie. Deci pensia mea a fost de 2.950 de lei. Între timp au fost indexările plus marea mărire a pensiei acum, cu noua lege. Am câştigat 6.000 de lei la pensie cu noua lege a pensiilor. Ceva este în regulă, asemenea transfer de resurse către zona pensiilor”, a afirmat Băsescu.
Acesta a fost întrebat și dacă i se pare că are o pensie mare.
„Nu mi se pare că am o pensie prea mare, mi se pare că s-a mărit brusc. Dacă e ceva ridicol este că unul care a fost un salariat, care a fost comandant de navă, primar general al Capitalei, ministru, preşedinte, după 44 de ani de serviciu iese cu 2.950 de lei la pensie. Asta mi se pare anormal”, a precizat Traian Băsescu.
Citește și: Traian Băsescu: „Cea mai mare problemă a României este dobânda la împrumuturi
Citeste mai mult