Se circulă în condiții de aglomerație, luni dimineața, la ieșirea din țară, pe DN 5 Giurgiu – Ruse. Polițiștii recomandă rute alternative pentru cei care vor să ajungă în țara vecină.
Potrivit Centrului Infitrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, traficul rutier se desfășoară în condiții de aglomerație pe sensul de ieșire din țară, pe DN 5 Giurgiu – Ruse.
Cauza este reprezentată de lucrările de reparații efectuate pe tronsonul bulgar al Podului Prieteniei, unde circulația rutieră se desfășoară alternativ, pe o singură bandă, fiind dirijată prin semaforizare, indicatoare rutiere și / sau personal de dirijare aflat la fața locului.
Rute alternative
Poliția recomandă folosirea următoarelor rute alternative:
Județul Dolj: Punctul de trecere Calafat;
Județul Teleorman: Punctele de trecere Zimnicea și Turnu Măgurele;
Județul Călărași: Punctul de trecere Călărași;
Județul Constanța: Punctele de trecere Vama Veche, Ostrov, Negru Vodă, Lipnița și Dobromir.
Citește și: Însoțitorii de zbor Air Canada sfidează ordinul guvernului și continuă greva
Citeste mai mult