var googletag = googletag || {}; googletag.cmd = googletag.cmd || [];
googletag.cmd.push(function() {
googletag.defineSlot( ‘/21893909242/Adserver_oradesibiu_mobile_320x100_320x50_300x250_under_title’, [[300,250],[600,200]], ‘gpt-ad-8946742925666-0’ )
.addService(googletag.pubads()).setCollapseEmptyDiv(true);
googletag.enableServices();
googletag.display( ‘gpt-ad-8946742925666-0’ );
});
Ziua de 24 iunie este cunoscută, în calendarul popular, drept ziua de Sânziene sau Drăgaica. Nimeni nu are voie să lucreze, iar cele mai importante obiceiuri legate de această zi sunt dedicate dragostei. Tot pe 24 iunie este celebrată ziua Sfântului Ioan Botezătorul.
De regulă, Biserica Ortodoxă serbează doar ziua morţii sfinţilor, dar Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul fac excepţie de la această regulă. Aceştia au privilegiul de a li se sărbători atât naşterea, cât şi alte evenimente din viaţa lor, transmite Mediafax.
Deşi sunt asociate sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar. Sărbătoarea se mai numeşte în unele locuri şi „Cap de vară”.
Numele „Sânziene” se referă la trei elemente strâns legate între ele. Primul element defineşte zânele, de obicei bune, ce îşi fac apariţia în noaptea de 23 spre 24 iunie; al doilea element reprezintă florile galbene ce înfloresc în preajma zilei de 24 iunie, flori ce au atribute magice şi care sunt substitute vegetale ale zânelor cu acelaşi nume; cel de-al treilea element vizează chiar sărbătoarea de pe 24 iunie.
Imaginaţia populară a închipuit Sânzienele ca pe nişte fete foarte frumoase, care trăiesc îndeobşte prin păduri sau pe câmpii, cel mai adesea, jucând.
În ziua de Sânziene nimeni nu are voie să lucreze.
Cele mai importante obiceiuri legate de această zi sunt însă dedicate dragostei.
În preajma Sânzienelor abundă practicile privind căutarea alesului, sortitului. Astfel, fetele aveau obiceiul să arunce o cunună de sânziene pe acoperişul casei. Dacă aceasta rămânea pe acoperiş, fata urma să se mărite chiar în acel an, iar dacă ajungea pe jos, fata o mai arunca până rămânea prinsă, pentru a şti câţi ani mai are de aşteptat.
Uneori, cununa era aruncată pe colţul casei. Fata venea să o ia a doua zi dis-de-dimineaţă. Ea ducea cununa în ocolul vitelor şi, cu ochii închişi, o dădea de mâncare unei vite. După cum arăta această vită avea să arate şi viitorul soţ.
Tot în noaptea dinaintea sărbătorii, fetele obişnuiau să pună sub pernă flori de sânziene, în speranţa că astfel îşi vor visa ursitul. Femeile căsătorite aveau alte griji, astfel că îşi înfăşurau cu sânziene mijlocul, pentru a nu avea dureri la muncile câmpului. Atât fetele, cât şi femeile, fără deosebire, îşi puneau în păr sau în sân floarea, pentru a atrage atenţia asupra frumuseţii lor.
Din spicele de grâu, sânziene şi alte plante, fetele îşi făceau cununi cu care se împodobeau şi jucau dansul Drăgaicei. Acest dans era pentru belşug, precum şi pentru protecţia gospodăriilor şi ogoarelor. În tradiţia populară, se credea că, odată cu drăgaicele, juca şi soarele la amiază, astfel că el stătea mai mult pe cer decât de obicei.
Sărbătoarea Sânzienelor este şi un prilej de a sărbători soarele şi muncile agricole specifice verii. În multe zone din ţară, se aprind noaptea focuri pe dealuri. În unele sate, oamenii umblă cu făcliile aprinse, înconjurând casa, ogoarele, grajdurile.
Se spune că, în noaptea de Sânziene (23 spre 24 iunie), se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană. Cu acest prilej, în foarte multe zone din ţară se fac pomeni pentru morţi, de moşii de Sânziene.
Se spune că Sânzienele de răzbună amarnic dacă tradiţia nu este respectată.
Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News