Premieră la Brașov
Brașovul va găzdui, în premieră, un raliu de regularitate nocturn cu vehicule istorice. Pe 15 noiembrie, 15 echipaje cu vehicule istorice vor lua startul din Brașov, marcând o premieră națională: primul raliu de regularitate dedicat exclusiv vehiculelor istorice desfășurat integral pe timp de noapte pe trasee din afara orașelor. „Totul pe Noapte” se va desfășura pe un traseu de peste 150 km, cu startul din Brașov, la AFI Brașov, și finish-ul în orașul Covasna. Organizatorul, Retromobil Club România, care are 27 de ani de experiență în organizarea de raliuri de regularitate de zi, au introdus și un raliu complet pe timp de noapte. La raliu sunt așteptate vehicule istorice cu o vechime cuprinsă între 30 și 60 de ani, cel mai vechi model fiind din 1965! Viteza medie nu va depăși 50 km/h, iar traseul se desfășoară pe drumuri deschise circulației publice.
Programul evenimentului:
15 noiembrie 2025
• 14:00 – Sosirea participanților la mallul din Centrul Civic
• 14:00 – 17:00 – Expoziție vehicule istorice la mall
• 17:00 – 18:45 – Etapa 1 / PitStop / Castel Kálnoky
• 19:30 – 22:30 – Etapa 2 / Finish Covasna
16 noiembrie 2025
• 10:00 – 12:00 – Expoziție vehicule istorice (Centru Covasna)
• 12:00 – 13:00 – Deplasare către mallul din Centrul Civic
• 13:30 – 14:00 – Premierea câștigătorilor
Articolul „Totul pe Noapte”. Premieră la Brașov. Primul raliu de regularitate nocturn cu vehicule istorice apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult