Ieri, 8 aprilie 2021, polițiștii din Alba Iulia au identificat doi tineri, de 18 și 22 de ani, din Alba Iulia și comuna Ighiu, care sunt bănuiți de tâlhărie și furt.
Din cercetări a rezultat că, în după amiaza zilei de ieri, 8 aprilie, cei doi, în timp ce se aflau într-un apartament din Alba Iulia, împreună cu doi cunoscuți, un tânăr și o tânără, l-ar fi agresat pe tânăr și i-ar fi sustras telefonul mobil și o sumă de bani și ar fi profitat de neatenția tinerei și i-ar fi sustras telefonul.
Față de tânărul de 22 de ani, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, iar cercetările sunt continuate pentru depistarea celuilalt și luarea măsurilor față de acesta.
În cursul zilei de azi, 9 aprilie, reținutul va fi prezentat în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
FOTO: ARHIVĂ
The post Tineri din Alba Iulia cercetați pentru tâlhărie și furt. Unul a fost reținut iar celălalt este căutat de polițiști first appeared on albaiuliainfo.ro | stiri Alba Iulia | ziar Alba Iulia.
Sursa: www.albaiuliainfo.ro