Campanie pentru tineri! DGASPC a derulat o întâlnire despre cum tinerii pot evita pericolul drogurilor
Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Caraș-Severin informează că vineri, 9 mai, a avut loc o sesiune de informare adresată tinerilor și copiilor din sistemul de protecție specială. Reprezentanții DGASPC, alături de Centrul de Sănătate Mintală și Prevenire a Adicțiilor și cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș Severin – Biroul de Siguranță Școlară au discutat despre temele de interes legate de viața tinerilor. Printre acestea, un rol principal l-a avut consumul de droguri, urmat de fumat, alimentație, petrecerea timpului liber și pornografia infantile.
„Consumul drogurilor este o problemă cu consecințe grave asupra sănătății fizice și mentale, dar și una socială la nivel global. Tinerii sunt cei mai vulnerabili în fața acestor riscuri, deoarece sunt expuși unui mediu social și cultural în care consumul de droguri este promovat sau acceptat. Scopul acestor campanii este de a trasa linii clare între tinerii noștri și pericolele drogurilor. Este foarte bine că toate instituțiile statului acționează unit pentru a preveni tragedii, este important să educăm tinerii și să le oferim sprijinul de care au nevoie pentru a face alegeri responsabile. Le mulțumim partenerilor noștri pentru implicarea în desfășurarea acestor campanii și pentru interesul arătat”, a transmis DGASPC Caraș-Severin.
Citeste mai mult