Intră val-vârtej în casă, fără să se descalțe, (după modelul occidental) și își strigă soția: „Iubire!” „Iubire! „Iubire.” Pauză. Iubirea nu răspunde. O caută în living, în bucătărie. Nici urmă de nevastă. Ia la rând dormitoarele, băile, debaraua în care ține mopul, cârpa de șters praful, mătura. Nimic. Parcă ar fi intrat în pământ. Gânduri negre îi trec prin cap unul câte unul. Se albește la față, inima tupăie, mai, mai să-i sară din piept.
Speriat, apelează 112 reclamând dispariția nevstei. Disperat, iese pe terasa cu vedere spre bulevard unde, surprise: soția vie, nevătămată și nedispărută din căminul conjugal citea, întinsă pe sezlong, ascultând muzică în căști.
– Mihaela, dragostea mea. Tu, ce m-ai speriat. Te-am căutat în toată casa și tu nicăieri, de parcă ai fi intrat în pământ. Și când încolo, pe terasă. Promitei-i lu’ Mircea al tău că nu mai faci una ca asta niciodată.
Mihaela, dragostea mea l-a asigurat că nu se va mai repeta never una ca asta.
Lui Mircea îi vine inima la loc, sângele revine și el în obraji. Se liniștește.
– Hai, îmbracă-te repede, peste două ore avem avion. Plecăm la Bruxelles.
Mihaela, dragostea mea îl privește surprinsă, dar și veselă:
– Te pomenești că mă duci să luăm masa în oraș la… cum îi spune restaurantului la care am mâncat ultima dată?
Mircea, fără să stea pe gânduri:
– Chez Léon
– Exact, Chez Léon, la une sale moules-frites.
– Bine, te duc și acolo, dar mai întâi să trecem pe la croitor, să ne ia măsuri pentru costumele din noaptea alegerilor.
– Ce costume, Mircea? Nu avem destule în șifonier? Ș-apoi, nu am mai avut noi o experiență nasoală cu o astfel de noaptea?
– Mihaela, dragostea mea, de data asta este sigur. Ultimul sondaj INSCOP mă dă câștigător și în primul, și-n al doilea tur de alegeri. Îi bat, de le sar fulgi. Cu Marcelu va fi mai greu puțin, însă cu Nick Ciucă fac instrucție, că nu degeaba am fost al doilea om în NATO.
– Mircea…
– Niciun Mircea. După câștigarea alegerilor dau o masă, la care îl invit și pe nea Nelu Iliescu, ca să-i arat că l-am iertat pentru că m-a făcut prostănac, și pe biodegradabilul de Băselu, dar și pe Majestatea Sa, Regele Mihai…
– Mircea, iar gafezi. Ce dracului, Mircea, regele e mort de mult.
– Bine, dacă e mort, nu știu cum de mi-a scăpat mie amănuntul ăsta, atunci nu-l chemăm. Îl invit pe Prințul Paul.
– Mircea…
– Ce? Și ăsta e mort?
– Nu, ăsta e cu un pas în pușcărie.
– Vedem noi pe cine chemăm, îmbracă-te mai repede să nu pierdem avionul, că ne așteaptă croitorul care face uniforme pentru militarii NATO. Lucrează și ieftin, și bine.
În stradă, așteptau mascații și ăia de la 112, la care reclamase dispariția. Oameni au înțeles cele întâmplate și nu l-au amendat pentru alarmă falsă, dar i-au dat un sfat Mihaelei, dragostea mea: „Ține Prostănacul acasă, că iar se face de cacao.”
Citeste mai mult
