Trei tineri au fost prinși cu droguri în Timișoara. I-au depistat jandarmii, în patrulări de noapte în Parcul Botanic și Complexul Studențesc.
Luni seara, în jurul orei 23:00, echipaje din cadrul Grupării Mobile Timișoara au observat persoanele care aveau comportament suspect, în cele două dintre cele mai aglomerate zone ale orașului.
„Jandarmii au procedat la interceptarea și legitimarea persoanelor, fiind identificați trei bărbați care, la vederea jandarmilor, au manifestat un comportament ezitant și agitat. După legitimare și efectuarea controlului corporal preventiv, asupra acestora au fost găsite mai multe pliculețe ce conțineau substanțe susceptibile a fi interzise. Toate persoanele au fost conduse la sediul unității pentru întocmirea documentelor procedurale, iar substanțele descoperite au fost ridicate și predate autorităților competente în vederea continuării cercetărilor”, a transmis Gruparea Mobilă de Jandarmi Timișoara.
Luni, jandarmii din Timișoara au transmis că au prins un bărbat care avea la el două pungi pline cu canabis.
Citeste mai mult