• Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
DATA:
29/01/2026
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
TRIMITE MESAJ
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
No Result
View All Result
Home Stiri Caras-Severin

„Timișoara este altceva”: 74% dintre timișoreni spun că orașul merge într-o direcție bună

Ziare Online 24 de Ziare Online 24
29/01/2026
in categoria Stiri Caras-Severin
0
0
SHARES
0
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Optimism record în Timișoara, orașul care „nu e comparabil cu restul țării”, potrivit Barometrului Calității Vieții realizat de Universitatea de Vest pentru primărie. 74,2% dintre timișoreni consideră că orașul se îndreaptă într-o direcție bună, cel mai mare procent din ultimii 10 ani.
Timișorenii par să aibă încredere în direcția în care merge orașul. Conform Barometrului Calității Vieții, realizat anual de Universitatea de Vest din Timișoara, 74,2% dintre respondenți cred că orașul e pe drumul cel bun, un record istoric pentru sondajul care există de 10 ani.
Situația arată cu totul diferit față de 2021, când aproape jumătate dintre timișoreni (48,3%) credeau că orașul merge într-o direcție greșită, un record negativ al sondajului.
„A fost o cădere în 2021. Cu siguranță pandemia a jucat un rol, inclusiv modul în care au fost realizate proiectele, au fost livrate către timișoreni. Cu siguranță oamenii au fost nemulțumiți.”, a declarat Marius Matichescu, decanul Facultății de Sociologie și Psihologie, coordonatorul proiectului.
De ce Timișoara e mai optimistă decât restul României
Rezultatele sunt cu atât mai interesante cu cât, la nivel național, optimismul este la un minim istoric. Un sondaj INSCOP din ianuarie 2026 arată că peste 70% dintre români cred că țara se îndreaptă într-o direcție greșită, pe fondul crizei economice și al neîncrederii în clasa politică. În Barometrul Calității Vieții din Timișoara, însă, 52,1% dintre respondenți spun că România merge într-o direcție bună, iar 37,5% cred contrariul.
Explicația, spune decanul Facultății de Sociologie, ține de specificul orașului.
Marius Matichescu, decanul Facultății de Sociologie și Psihologie
„Timișoara este altceva. Timișoara nu este comparabilă cu restul țării. Calitatea vieții este comparabilă și poate chiar peste multe alte orașe din vestul Europei. Datele din Timișoara nu pot fi generalizate la nivelul întregii populații a României. Timișoara e un oraș în care avem populație educată, investiții foarte mari, avem universități care atrag tineri, ceea ce înseamnă că e un oraș care se dezvoltă în continuu. Din acest motiv avem o calitate a vieții mult mai ridicată aici. Dacă mergem la 40-50 de km de Timișoara, o să vedem că rezultatele nici pe departe nu sunt asemănătoare.”, a explicat Marius Matichescu.
Cum își evaluează timișorenii propria viață
Când vine vorba de viața personală, cele mai sensibile domenii sunt starea de sănătate (doar 38% se declară total mulțumiți) și situația financiară (34% total mulțumiți). Cele mai mari motive de satisfacție sunt relațiile cu familia (71,6%) și nivelul de educație (62,3%).
„Cu privire la starea de sănătate, scăderea este constantă în ultimii ani, ceea ce ne spune câte ceva despre populația Timișoarei care probabil e ușor în îmbătrânire și are nevoie de servicii de sănătate. Timișoara este un oraș care îmbătrânește pentru că oamenii care rămân aici sunt oameni în vârstă. Tinerii obișnuiesc să se mute la periferie. Ține de modul în care evoluează orașele și zonele metropolitane. Având o populație mai îmbătrânită, evident că nivelul de satisfacție față de starea de sănătate este unul mai scăzut.”, a mai spus Marius Matichescu.
În context, viceprimarul Paula Romocean a subliniat limitele administrației.
Paula Romocean, viceprimar Timișoara
„Calitatea vieții depinde de mai multe aspecte, inclusiv de viața personală care nu putem să spunem că poate fi influențată de instituțiile publice.”, spune Paula Romocean.
Întrebați ce ar face prima dată dacă ar fi primarul Timișoarei, cei mai mulți timișoreni spun că s-ar ocupa de spitale (28,4%). Urmează șantierele de infrastructură rutieră (16,7%) și curățenia orașului (14%).

Companiile private, în topul încrederii. Biserica, după primărie
Pentru prima dată, barometrul a măsurat și nivelul de încredere în instituții, pe o scară de la 1 la 10. Cea mai mare notă a fost dată companiilor private (6,73). Urmează Armata și Primăria, Biserica și Președinția. La polul opus se află partidele politice, care au cel mai scăzut nivel de încredere din partea timișorenilor.
Sursa: Barometrul Calității Vieții în Timișoara realizat în perioada iunie – noiembrie 2025
Spre comparație, la nivel național, potrivit studiului INSCOP, Biserica este instituția în care românii au cea mai mare încredere (63,9%, în creștere față de 57,7% în iulie 2025). Urmează Armata, cu 61,8% și Poliția, cu 50% încredere.
Alte date din barometru

Traficul auto rămâne principala nemulțumire a timișorenilor (32% se declară total nemulțumiți)
Deși 59,3% folosesc mașina, peste jumătate merg pe jos (56,2%) sau folosesc transportul în comun (52,9%)
În cartiere, lipsa locurilor de parcare rămâne principala problemă (23,8% total nemulțumiți), urmată de curățenie (12,6%)
Cel mai mare avantaj al Timișoarei rămâne poziția geografică și apropierea de vest, urmate de multiculturalitate

Sondajul a fost realizat de specialiștii UVT pentru Primăria Timișoara, în perioada iunie–noiembrie 2025, pe un eșantion de 2.511 timișoreni (18+), din 36 de cartiere. Marja de eroare este de ±2%.

Citeste mai mult

Articolul precedent

INSP: 17 persoane au murit săptămâna trecută din cauza gripei

Urmatorul articol

"În Prim-Plan" – Crina de la CCINA Constanța, agentul AI dedicat mediului de afaceri

Related Posts

Stiri Caras-Severin

Trupurile celor șapte tineri morți în accidentul de lângă Lugoj, repatriate cu un avion militar (FOTO)

29/01/2026
Stiri Caras-Severin

Droguri și alcool în sângele șoferului implicat în accidentul mortal de lângă Lugoj

29/01/2026
Stiri Caras-Severin

Programul de lucrări al SDM pentru data de 30.01.2026

29/01/2026
Stiri Caras-Severin

Salvați Copiii spune NU reducerii vârstei răspunderii penale

29/01/2026
Stiri Caras-Severin

Programul de lucrări al SDM pentru data de 29.01.2026

29/01/2026
Stiri Caras-Severin

Doi supraviețuitori în accidentul de lângă Lugojel au fost transferați în Grecia. Al treilea, operat de urgență

29/01/2026

Cele mai recente stiri

  • "În Prim-Plan" – Crina de la CCINA Constanța, agentul AI dedicat mediului de afaceri 29/01/2026
  • „Timișoara este altceva”: 74% dintre timișoreni spun că orașul merge într-o direcție bună 29/01/2026
  • INSP: 17 persoane au murit săptămâna trecută din cauza gripei 29/01/2026
  • Un cunoscut bancher din Ucraina, cu cetățenie română, găsit mort la Milano 29/01/2026
  • Un cunoscut bancher din Ucraina, cu cetățenie română, găsit mort la Milano 29/01/2026
  • Când pică Paștele în 2026? Data care schimbă totul pentru români! 29/01/2026
  • A murit Constantin Nemeș, fost consilier județean 29/01/2026
  • Sute de amenzi, în doar 4 ore, pe drumurile din județul Sibiu: cele mai multe pentru viteză / foto 29/01/2026
  • O jucărie retrasă în SUA din cauza riscului de sufocare se vinde în continuare în România 29/01/2026
  • O jucărie retrasă în SUA din cauza riscului de sufocare se vinde în continuare în România 29/01/2026

Web design by Dianys Holding - realizare website

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24

No Result
View All Result
  • Home
  • Stiri Ilfov

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24